Mischie, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare
- Adam Popescu
- 16 martie 2009, 18:15
Fostul baron de Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat, astăzi, de Judecătoria Deva, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru abuz în funcţie.
Magistraţii de la Judecătoria Deva l-au condamnat, astăzi, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, în total, la cinci ani şi patru luni de închisoare, din care, prin contopirea pedepselor, are de efectuat trei ani şi jumătate de închisoare, pentru:
- abuz în serviciu,
- instigare la fals intelectual şi
- instigare la fals material şi pentru efectuarea de lucrări de reparare fără autorizaţie de construcţie a clădirilor reprezentând monumente istorice.
"Judecătorul a decis contopirea pedepselor şi are de efectuat cea mai mare pedepsă, adică trei ani de închisoare la care se adaugă un spor pedepsă de şase luni. Sentinţa poate fi atacată în termen de zece zile", a declarat judecătorul Cornelia Filimon, citat de Mediafax.
Cealaltă persoană trimisă în judecată în acelaşi dosar, Relu Ştefănoiu, patronul firmei Senaco, a fost achitată.
Mischie, "dezgustat" de justiţie
"Achitarea lui Ştefănoiu este singurul lucru normal din acest dosar. Pe mine este normal că m-au condamnat pentru că m-au reţinut cinci zile atunci în 2005 şi nu aveau cum să-mi dea achitare acum pentru că era grav pentru judecători. Sunt dezgustat, am un gust amar de cum văd că se face justiţia în România. Eu nu am semnat niciun act în acest dosar, nu am fost şef la nicio comisie de recepţie şi ei mă găsesc vinovat pe mine. Cei din justiţie îşi permit să încalce legea şi să dea asemenea sentinţe pentru că de asta sunt plătiţi cu salarii mari, ca să le facă jocurile unora", a declarat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj.
CV
- Nicolae Mischie a fost senator, deputat, şi, din anul 1996 şi până în 2004, preşedintele PSD Gorj şi al Consilului Judeţean, perioadă în care a primit şi titlul de baron, prin comportamentul său discreţionar.
- Nicolae Mischie a ieşit din politică în anul 2004, când a fost nevoit să demisioneze din PSD, din cauza unor acuzaţii de corupţie lansate de procurorii.