Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decrete pentru rechemarea a 10 ambasadori, inclusiv a ambasadorilor României la Organizația Națiunilor Unite, în Republica Moldova și în Ucraina, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al președinției române.
Președintele Klaus Iohannis a semant decretele prin care schimbă mai mulți ambasadori aflaţi în misiuni diplomatice în SUA la Organizația Națiunilor Unite de la New York, Elveţia, Strasburg, Ucraina, Republica Moldova, Suedia, Turkmenistan, Singapore,Emiratele Arabe Unite și în Regatul Bahrain, Sultanatul Oman, cu reședința la Riad.
Rechemările ambasadorilor menționați în lista de mai jos, fac parte dintr-un amplu proces de schimbare de gardă la nivelul reprezentării diplomatice a României în lume, ținând cont şi de evenimentele care au loc în apropiere de granița cu România. De exemplu, reprezentantul României din Ucraina este mutat în Republica Moldova, se anunţă în comunicat.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 4 februarie 2022, următoarele decrete:
1- Decret privind rechemarea domnului Ion Jinga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York;
2- Decret privind rechemarea domnului Răzvan-Victor Rusu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg;
3- Decret privind rechemarea domnului Adrian Cosmin Vierița din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și Organizațiile Internaționale cu sediul în Elveția;
4- Decret privind rechemarea domnului Cristian-Leon Țurcanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina;
5- Decret privind rechemarea domnului Daniel Ioniță din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova;
6-Decret privind rechemarea domnului Iulian Buga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Suediei;
7-Decret privind rechemarea domnului Sorin Vasile Moldovan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Turkmenistan;
8-Decret privind rechemarea domnului Florin Marius Tacu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Singapore;
9-Decret privind rechemarea domnului Adrian Măcelaru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Emiratele Arabe Unite și în Regatul Bahrain, cu reședința la Abu Dhabi;
10-Decret privind rechemarea domnului Mihail Constantin Coman din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Sultanatul Oman, cu reședința la Riad, se arată în enunţul postat pe site-ul oficial presidency.ro.
Ministerul Afacerilor Externe anunță numirea a 12 noi ambasadori
Printre schimbările între reprezentanții României de peste granițe, MAE anunță numirea lui Cristian-Leon Țurcanu, care a fost trimis din 2016 în Ucraina, în funcția de ambasador în Republica Moldova.
„În urma aprobării și semnării de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, au fost publicate, la 4 februarie 2022, decretele de rechemare a 10 ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României, care urmează să își încheie misiunea, conform legii, în termen de 90 de zile de la această dată. Corelativ, au fost înaintate de către Ministerul Afacerilor Externe 12 propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea acestora era vacantă.
Acest demers este unul uzual, continuând procesul firesc de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, inițiat în anul 2020 și continuat în anul 2021, în conformitate cu practicile și prevederile instituționale, și vizează șefii de misiuni care au îndeplinit sau au depășit deja mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcției de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României”, se arată în comunicat.