Compania Misavan, prezentă deja de peste două decenii pe piața din România, este în prezent unul dintre cei mai importanți jucători din industria produselor profesionale de curățenie. Iar parteneruatul de lungă durată și de încredere cu firma spaniolă Quimicas Quimxel SL a ajucat un rol esențial.
Astfel, la început de iulie 2024, echipa de la Misavan ajunge să inaugureze o nouă fabrică în județul după o investiție de 10 milioane de euro. Această sumă de bani a fist susținută în mod egal de către ambele companii. Iar în cadrul acestei fabrici se vor produce detergenți profesionali și produse cosmetice de cea mai înaltă calitate. Toate acestea sunt adaptate reglementărilor actuale în ceea ce privește biodegrabilitatea, sustenabilitatea și angajamentul pentru o economie circulară.
Misavan, o investiție importantă
De asemenea, în acest spațiu a fost amplasat deja și spațiul de lucru al echipei administrative, sediul central al firmei. Ciprian Otea, directorul general al companiei, spune că în incinta acestei fabrici se vor dezvolta și formule noi pentru produse. „Noi suntem în situația privilegiată de a avea o bază documentară solidă. Sunt sute de formulări pe care încă nu le-am încercat niciodată. Însă, de la o formulare până la o rețetă de succes este o distanță foarte mare”, subliniază CEO-ul companiei Misavan.
„Trebuis să fie o concordanță și cu obiceiurile de consum din țară, trebuie să răspundem și nevoilor clienților noștri. Iar noi testăm tot felul de rețete și rămânem la final cu cele mai bune dintre cele mai bune”, mai spune Ciprian Otea. De menționat că această unitate de producție din apropierea orașului Iași are o capacitate anuală de 7.200 de tone/an pe ramura detergenți lichizi de uz casnic și industrial, respectiv 700 de tone/an pe ramura produse cosmetice. Și toate ajung să obțină certificări atât la nivel național, cât și la nivel european.
Provocările se depășesc pas cu pas
Proiectul acestei noi fabrici a fost demarat în 2022 și finalizat în luna iunie din 2024 și este una din cele mai moderne fabrici din acest domeniu de pe întreg continentul. La momentul inițial, se anticipase o investiție de până la 5-6 milioane de euro. Însă, cu timpul s-a dovedit că finalizarea unui asemenea proiect va ajunge să se dubleze și să ajungă la suma de 10 milioane de euro.
„La momentul de față, tot ce este contractat și în mare parte implementat am ajuns la suma de 7 milioane, căci vorbim de un proiect etapizat. Iar cu ce avem de gând să mai introducem în viitorul apropiat preconizăm că vom ajunge la o sumă de investiții de 10 milioane de euro, poate chiar mai mult”, mai spune directorul general al companiei Misavan în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar.
Ciprian Otea declară apoi că, potrivit analizei pe care au făcut-o, ar urma să recupereze această investiție în următorii 7-8 ani. Iar noua fabrică, prin producția realizată în acest loc, va avea un rol esențial. Vorbim, astfel, de un adevărat hub de producție pentru soluții concentrate destinate pietei interne și Europei de Est. Iar echipa Misavan vine către clienții săi cu numeroase soluții profesionale de curățenie, cu produse de retail și cosmetice. De asemenea, pe termen mediu și lung, la această nouă fabrică se vor putea integra și alte categorii de produse.
În creștere organiză, în dezvoltate continuă
„Noi avem disponibilitatea și resursele să punem în funcțiune echipamente din ce în ce mai multe, trebuie doar să avem suficientă cerere”, adaugă Ciprian Otea. În plus, procesul de extindere a echipei Misavan este doar la început. CEO-ul companiei spune că se lucrează foarte mult pe partea aceasta, este un adevărat proces în spate. Proces ce implică o sesiune de training a noilor angajați, de integrare în echipă și așa mai departe. „Angajați necalificați dorim să avem doar ocazional. Chiar și în cazul celor care în momentul de față nu au calificare, noi dorim să le facem un instructaj intern pentru a-i putea califica și pentru a putea lucra modular”, mai menționează directorul general Misavan.
Compania a fost înființată în anul 2000, la Iași. Anii au trecut, iar Misavan, printr-o creștere organică, a ajuns astăzi unul dintre cei mai mari producători de articole de curățenie din România. De asemenea, la nivelul țării, este și unul dintre cei mai importanți furnizori de produse profesionale și soluții complete de curățenie pentru clienții profesionali și casnici. Misavan deține un portofoliu de peste 1.500 produse de curățenie, menaj, hârtie, dispensare, produse de unică folosință și ambalare.
„Vreme de vreo opt ani, noi nu am avut vreo strategie de business. Am încercat să facem totul treptat, ceva să fie cu sens economic și avantajos. Criza de la sfârșitul anului 2000 chiar ne-a zguduit și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de o structurare, de un plan bine pus la punct pentru a merge mai departe”, povestește Ciprian Otea. Și chiar asta s-a și întâmplat, căci în 2017, compania Misavan trece de la stadiul de distribuitor la nivelul de producător în industria produselor de curățenie, un domeniu caracterizat de CEO-ul companiei ca fiind unul „foarte competitiv”.