ANCHETĂ. Fostul ministru al transporturilor, Miron Mitrea, a fost înştiinţat, ieri, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că este învinuit de luare de mită într-un dosar penal mai vechi, desprins din dosarul „Zambaccian“.
El este acuzat că ar fi oferit funcţii în Ministerul Transporturilor lui Sergiu Sechelariu (fost secretar de stat) şI Irinei Jianu (fost inspector general de stat în construcţii), iar firmele acestora ar fi efectuat gratuit lucrări la o vilă din Snagov care aparţinea mamei lui Miron Mitrea.
Aceleaşi firme au construit şi blocul lui Adrian Năstase din strada Zambaccian. DNA a început urmărirea penală împotriva lui Mitrea în acest dosar încă de la începutul lui 2006, dar fără să aibă avizul şefului statului, despre care Curtea Constituţională a decis anul trecut că este obligatoriu şi în cazul foştilor membri ai guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a emis acest aviz în ianuarie 2008.