Mirel Rădoi: „Vom încerca să dispară teama asta de succese”
- Andrei Călin
- 11 septembrie 2018, 00:00
Naționala de tineret a României întâlnește, în această seară, de la ora 19.00 (în direct la Pro X), reprezentativa Bosniei. Partida se va disputa la Ovidiu și este crucială pentru calificarea la Campionatul European din 2019. Selecționerul Mirel Rădoi speră să-și țină elevii conectați la miza meciului, după victoria obținută pe terenul Portugaliei, scor 2-1.
S-a gândit la coșmarul de la Middlesbrough
„Emoții nu am, sunt încrezător, doar că va trebui să uităm ce s-a întâmplat în Portugalia, că va fi o partidă mult mai dificilă și jocul va suferi puțin și vom încerca să dispară teama asta de succese, care din păcate, câteodată, noi, românii, clacăm când nu trebuie”, a spus selecționerul „tineretului”.
Antrenorul a vorbit și despre trăirile din timpul dramaticului meci disputat cu portughezii: „Au fost emoții mari, încercam să le acopăr cât am putut de mult, să nu arăt disperare la finalul partidei, când am văzut cele 9 minute pentru că, de foarte multe ori jucătorii se uitau spre bancă și, dacă pe noi ne vedeau disperați... să nu le transmitem și lor starea asta mai departe. Sigur că m-am gândit, am trăit-o ca jucător la Middlesbrough”, a spus Rădoi. El s-a referit la jocul pierdut de Steaua, la Middlesbrough, în 2006 (scor 2-4), în semifinalele Cupei UEFA. Atunci, „roș-albaștrii” au ratat calificarea în finală, după ce se impuseseră în tur cu 1-0.