Mirel Rădoi ține de 6 la Al-Ain

Mirel Rădoi ține de 6 la Al-Ain

Mirel Rădoi a fost prezentat aseară la Al-Ain, echipa de fotbal preluată de antrenorul Cosmin Olăroiu.

Fostul internaţional român Mirel Rădoi a fost prezentat ieri oficial la Al-Ain, în cadrul unei conferinţe de presă a clubulului din Emiratele Arabe Unite. Jucătorul va purta din nou numărul 6 sub comanda lui Cosmin Olăroiu, pe care l-a avut antrenor la Al-Hilal și la Steaua. La conferinţa de presă a participat şi preşedintele clublui, şeicul Abdullah Mohd Khaled S Al Nahyan, pe lângă o mulţime de reprezentanţi ai presei arabe şi internaţionale, conform site-ului oficial al clubului, alainfc.net. Rădoi va purta din nou pe spate numărul 6, pe care l-a avut în calitate de căpitan la Steaua, dar și la națională. La Al Hilal, el a purtat tricoul cu numărul 8. Fotbalistul şi-a exprimat bucuria de a se alătura clubului în ciuda altor oferte bune pe care le avea. „Am ales Al-Ain şi sunt foarte mulţumit", a declarat fotbalistul, precizând că Al-Ain este unul din cele mai mari cluburi care vor să obţină trofee în zona Arabiei. În ce priveşte relaţia cu antrenorul Olăroiu, Rădoi a comentat: „Cosmin nu m-a forţat să accept oferta. Nu am părăsit Al Hilal când a plecat Cosmin în Qatar. În plus, mă simt norocos să mă alătur lui Cosmin la Al Ain şi îmi doresc să mă ridic la înălţimea aşteptărilor pe care le au management-ul şi fanii". „Le mulţumesc şi şefilor de la Al Hilal pentru cooperarea şi înţelegerea pe care mi le-au oferit", a ţinut să precizeze jucătorul.