Un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research a arătat recent că tot mai mulți români sunt nostalgici după comunism. Jurnalistul Mirel Curea vine însă cu o abordare diferită, bazată pe argumente și fapte reale.
Un sondaj INSCOP arată că aproape jumătate dintre români consideră că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România. Puțin peste 46% dintre respondenți cred că se trăia mai bine înainte de 1989, în plin comunism.
Nostalgicii după comunism, în creștere față de acum câțiva ani
Jurnalistul Mirel Curea are însă o părere diferită față de perioada lui Nicolae Ceaușescu. Acesta nu crede că plata datoriei externe reprezintă un motiv pentru care să regreți fostul regim comunist.
„Eu înțeleg omul prost, dar cât de prost?
M-au omorât nostalgicii cu datoria asta externă plătită de români, că d-aia am dus-o rău și că să fim mândri.
Păi, o făcuseră românii, sau o făcuse în numele României un analfabet cu patru clase, care habar nu avea de economie internă și internațională, de utopia industrializării accelerate, de investiții rentabile, de piețe reale, de concurență, de mecanisme economice internaționale, de timpul obiectiv necesar în care țărănimea poate fi transformată în clasă muncitoare performantă, nu mai zic de limba română, că nu este momentul”, a spus prim-redactorul șef adjunct de la EVZ.
Mirel Curea spune că plata forțată a datoriei externe a fost o greșeală a lui Ceaușescu
Jurnalistul Mirel Curea spune că Ceaușescu a greșit atunci când a decis să plătească într-un timp scurt datoria externă. Potrivit acestuia, în timp ce românii sufereau de lipsuri în țară, Nicolae Ceaușescu oferea împrumuturi prin țările din Africa și Orientul Mijlociu:
„De ce aș fi mândru că tâmpitul a plătit o datorie făcută de el, 11 miliarde de dolari, din voința lui, pentru că era el tâmpit? Restul statelor din lagărul comunist n-au plătit nimic, Polonia-40 miliarde, Ungaria-20 miliarde, etc și nu au pățit absolut nimic.
Dar absolut nimic. Datoriile le-au fost pur și simplu șterse.
În timp ce românii făceau foamea din pricina tâmpeniei lui, țara avea de recuperat creanțe în valoare de peste 1.100 miliarde dolari, de 100 de ori mai mult de luat, decât de dat, datorate de fel de fel de țări arabo-bananiere, prin care să dădea el mare, făcea pe americanul pe acolo”, a mai adăugat jurnalistul în postarea de pe Facebook.
Crește numărul nostalgicilor după comunism
Un procent de 48,1% dintre repondenții ultimului sondaj INSCOP consideră că regimul comunist a fost un lucru bun pentru țară. Procentul celor care cred acest lucru a crescut ușor față de acum zece ani. Atunci, 45,5% considerau că regimul comunist a fost bun pentru România. Totuși, 42,3% dintre cei chestionați spun că acest regim a fost un lucru rău.
Totodată, 46.4% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent. În urmă cu zece ani, procentul celor care credeau acest lucru era de 44,4%.
În schimb, 34.2% cred că se trăia mai rău, faţă de 33.6% în noiembrie 2013, iar 13.7% că se trăia la fel.
Potrivit analizei socio-demografice, cei care cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situația din prezent sunt persoanele cu educație primară, cei inactivi potențial activi, locuitorii din rural și din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus.