Fostul deputat Mircea Stănescu, fiul ziaristului Sorin Roşca-Stănescu, a fost înmormântat astăzi, la prânz, la cimitirul "Sfânta Vineri" din Capitală.
În urma obţinerii de către familie a unei dispense din partea Bisericii, fostul deputat a fost îngropat cu slujbă.
Alături de familia sa, la funeralii au participat aproximativ 50 de persoane, printre care logodnica lui Mircea Stănescu, Mona Molnar, fostul deputat Dumitru Avram, Nati Meir şi Sorin Ovidiu Bălan, potrivit Mediafax.
Au trimis coroane de flori familiile Ţiriac, Niculescu Mizil, Petrovici, Marian Oprişan, Manuela şi Miron Mitrea, avocatul George Papu, Cristi şi Ioana Burci, avocatul Cătălin Dancu şi Mihai Cârciog.
Mircea Stănescu, de 39 de ani, implicat într-un accident rutier la sfârşitul anului trecut, a fost descoperit împuşcat în cap, luni seară, în apartamentul din Capitală al mamei sale, pe care îl folosea ca birou.
Trupul lui Mircea Stănescu a fost găsit de avocatul Cătălin Dancu, după ce acesta a spart uşa apartamentului din strada Panduri, având în acest sens acceptul lui Sorin Roşca Stănescu.