Într-un interviu acordat pentru "Gazeta Sporturilor", preşedintele FRF, Mircea Sandu, a încercat să arunce vina, aşa cum a prevăzut EVZ în urmă cu câteva zile, pe o eroare a tribunalului din Craiova, care a chemat FRF în instanţă, în urma unei plângeri a Universităţii Craiova.
"Mi-am angajat avocaţi, o să merg şi o să le demonstrez că procurorii greşesc. Comitetul Executiv a luat decizia invocând articolul 18 din Statut, privitor la excludere. Aşa prevede Statutul din 2010, cel care era în vigoare şi e în vigoare şi acum. Dovada că nu ne-am referit la Statutul din 2011, care, într-adevăr, nu e încă înregistrat la tribunal, este faptul că în acest regulament din 2011 articolul cu excluderea este articolul 19", a precizat Mircea Sandu.
"Faptul că tribunalul a comis o eroare chemându-ne în judecată s-a dovedit apoi! La vremea deciziei, primiserăm trei citaţii ca pârâţi şi ceruserăm de două ori Craiovei să-şi retragă plângerea", şi-a început "Naşu" pledoaria. Cu toate că oltenii au negat că ar fi dat Federaţia în judecată, Sandu nu le-a dat crezare. "Haideţi, acum serios! Eu să cred o scrisoare a lui Mititelu, care era exclus şi nici nu avea voie s-o semneze, sau actul oficial venit de la tribunal?! Am mers pe actul oficial. Care-i vina noastră aici?!", a mai spus Sandu, în "gsp". În urmă cu câteva zile, EVZ dezvăluia că aceasta va fi strategia de apărare a "Naşului".
"Cei de la Curtea de Apel din Craiova au trimis o hârtie în care scrie clar că FRF şi LPF sunt pârâte, alături de Victor Piţurcă. Apoi, aceeaşi instituţie a trimis alte încrisuri oficiale care precizează că s-a făcut o eroare când FRF şi LPF au fost chemate în instanţă alături de Victor Piţurcă. Dacă au greşit cei de la Curtea de Apel din Craiova trimiţând hârtia după care s-a judecat dezafilierea Universităţii, atunci Mititelu ar trebui să le ceară despăgubiri lor pentru jucătorii pierduţi, nu celor de la FRF. N-am dovezi să susţin că s-au făcut aranjamente, dar la Curtea de Apel Craiova e cheia problemei", ne-a dezvăluit, în urmă cu câteva zile, un important om de fotbal, care cunoaşte în amănunt situaţia.