Fostul președinte al FRF a spus că Mircea Lucescu se va despărți, în această vară, de Șahtior Donețk și va semna cu o altă formație importantă.
Mircea Sandu „a dat din casă” și a făcut cunoscută următoarea destinație pe care o va avea Mircea Lucescu. „Nașu” a afirmat că „Il Luce” va reveni la formația Galatasary Istanbul, confirmând zvonurile care susțineau că antrenorul va prelua gruparea „galben-roșie”.
„O să vedeţi că Galatasaray o să-l ia pe Mircea Lucescu. Îl vrea şi o să-l ia din vară. E o mutare foarte bună pentru Lucescu. Are aproape 10 ani la Doneţk şi de aia spun că îl va lua. E momentul. Nu ştiu cât mai are contract, dar el trebuie să schimbe iar echipa. Mircea are 68 de ani şi încă 4 ani mai poate să ducă lejer. Trebuie să schimbe ceva ca să fie mereu motivat. Acesta e Lucescu. N-am foarte multe date concrete, dar am convingerea", a declarat Sandu pentru Digi Sport.