Mircea Radu: "Reţinerea mea a fost legată de timp"

Mircea Radu: "Reţinerea mea a fost legată de timp"

DIN 15 MARTIE. Vedeta va fi imaginea principalului buletin informativ de la TVR. Jurnalul va începe la ora 7 fără 7 minute, vor fi prezentate ştiri, dezbateri şi va dura două ore.

După 12 ani, Mircea Radu se întoarce la pupitrul Jurnalului Televiziunii Publice. Pre zentatorul a fost reticent când a auzit propunerea: "Reţinerea a fost legată de timp. De perioada foarte scurtă în care se va face această mutare...". Din 15 martie, principala emisiune informativă, difuzată la TVR 1 şi TVR INFO va începe de la ora 7 fără 7 minute seara şi va avea "o nouă identitate vizuală şi de conţinut". Jurnalul TVR va dura două ore şi va prezenta ştiri şi dezbateri. După cum explică Mircea Radu, există mai multe elemente de noutate cu care Jurnalul TVR intră în această primăvară: "ora de începere a principalului buletin informativ, apoi emisiunea de dezbatere a celor mai importante ştiri ale zilei şi, nu în ultimul rând, pachetul grafic care este unul dinamic şi atractiv". "M-am alăturat cu ambiţie şi cu simpatie echipei care pleacă la drum cu un nou jurnal. Va fi o luptă dură între Jurnalul TVR şi programele informative ale principalelor te le viziuni concurente, având în vedere că toţi ne aliniem, mai mult sau mai puţin, la acelaşi start: ora 19.00. Propunerea de a reveni la ştiri, după o pauză de 12 ani, a fost surprinzătoare şi nu mi-am dat acordul imediat. Ceea ce m-a determinat să accept a fost faptul că atâta vreme cât oamenii îşi aduc aminte de mine ca prezentator de ştiri înseamnă că am făcut un lucru bun. Iar, o astfel de apreciere, într-o mare măsură, mă obligă", declară Mircea Radu. Dezbaterile vor fi moderate, alternativ, de Mihai Constantin, Mihai Rădulescu şi Alina Stancu.

Un debut de succes

Cel de-al treilea sezon şi ultimul din "ÎnTrecerea anilor" s-a des făşurat în toamna trecută. "«ÎnTrecerea Anilor» a fost o emisiune bună de divertisment, în care am prezentat marile valori din varii domenii, o emisiune cu un format puternic, în care am crezut. Dar a fost o etapă în cariera mea şi atât". TRASEU De la știri la divertisment și retur

Mircea Radu și-a început cariera în TV în anii ’90, ca prezentator al știrilor TVR. A urmat apoi emisiunea „Din dragoste”, produsă de Valeriu Lazarov, care în 2009 a fost scoasă din grila Antenei 1.

În 2010, Mircea Radu a revenit la TVR și a realizat „ÎnTrecerea anilor”. Producția a fost scoasă din grilă în acest an, deoarece „la noi nu sunt atât de multe produse muzicale să mai pui în competiţie”, după cum explica directorul Cezar Ion pentru EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News