Mircea Lucescu, urmărit de blestemul lui Sdrobiş!

Mircea Lucescu, urmărit de blestemul lui Sdrobiş!

La Londra, antrenorul a bifat încă un coşmar, fiind bătut de Chelsea în prelungiri.

Mircea Lucescu, antrenorul ucrainenilor de la Şahtior Doneţk, a trăit, miercuri seară, o nouă dramă în fotbal. "Minerii" au pierdut, la Londra, în faţa formaţiei Chelsea, golul victoriei marcându-se la ultima fază, la un corner. Partida s-a disputat în Grupa E şi s-a terminat cu scorul de 3-2 pentru campioana Europei.

  • Mircea Lucescu critică fotbalul care l-a făcut mare

A retrogradat-o pe Oţelul Galaţi Pe "Stamford Bridge", englezii au lovit decisiv în momentul în care minutele de prelungire arătate de arbitru (3) expiraseră deja, dar mai era de executat o lovitură de colţ! Mircea Lucescu a confirmat încă o dată că este urmărit de un blestem. Totul i se trage lui "Il Luce" din România. Se spune că, în perioada în care o antrena pe Oţelul Galaţi, la finalul anilor ‚80, tehnicianul Ioan Sdrobiş s-a certat cu Lucescu senior, pe atunci la Dinamo, înaintea unei partide directe. Supărat că Dinamo nu s-a dat la o parte, iar Oţelul a retrogradat, "Părintele" l-a blestemat pe rivalul său, urându-i să piardă toate jocurile pe final!

  • LIGA CAMPIONILOR. Chelsea - Şahtior 3-2. Ghinionul proverbial al lui Lucescu s-a întors: a primit gol în minutul 90+4! Celtic - Barcelona 2-1!!! 

Ulterior, legenda a prins contur. Ajuns în Italia, fostul selecţioner al României a retrogradat cu Brescia, în Serie B, în 1993, în urma unui meci de baraj, pierdut cu Udinese, scor 1-3. În sezonul 1997-1998, Mircea Lucescu a ratat, dramatic, titlul în faţa Stelei. În meciul direct, "militarii" au egalat, în Giuleşti, datorită unui gol reuşit cu tibia de Cristi Ciocoiu. Apogeul a fost atins în 2007, când, în meciul Şahtior - Valencia, "minerii" au primit gol de la portarul Palop în prelungiri!

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Ahmetov i-a dăruit lui Mircea Lucescu un ceas care costă 270.000 de dolari

S-a plâns de arbitraj Înfrângerea cu Chelsea l-a întristat pe Mircea Lucescu (foto), mai ales că Şahtior Doneţk era neînvinsă în acest sezon, în toate competiţiile. Obişnuit să dea vina pe cei care oficiază la partidele "minerilor", antrenorul român nu s-a dezis nici de această dată de respectiva meteahnă, numai că, de această dată, are dreptate. "Au fost greşeli de arbitraj. Nu a fost penalty, ca să fie lăsat să se execute, ci corner. S-au dictat trei minute de prelungiri, dar s-a lăsat peste cele minute", a constestat Mircea Lucescu. Antrenorul nu l-a iertat nici pe portarul Andrei Piatov, cel care a gafat la primele două goluri. "Jucătorii mei au evoluat foarte bine. Nu acelaşi lucru îl pot spune despre portarul nostru. Am repetat la antrenamente astfel de faze, dar Piatov cred că a uitat de ele", a conchis tehnicianul ucrainenilor.