După 12 ani petrecuți la cârma formației din Donețk, tehnicianul român în vârstă de 70 de ani s-a despărțit oficial de echipa căreia i-a adus 22 de trofee. Ultimul, adjudecat chiar sâmbătă, dupa succesul din finala Cupei Ucrainei
Opt titluri de campion al Ucrainei, şase Cupe ale Ucrainei, şapte Supercupe şi Cupa UEFA, în 2009. Acestea sunt marile realizări ale lui Mircea Lucescu ca antrenor la Șahtior Donețk.
„Il Luce” a ajuns, însă, la finalul aventurii sale în fotbalul ucrainean, acolo unde timp de 12 ani a clădit o echipă care s-a bătut de la egal la egal cu marile cluburi ale Europei. Românul în vârstă de 70 de ani s-a retras imperial de la gruparea din Donețk. Sâmbătă, „minerii” au triumfat în finala Cupei Ucrainei, scor 2-0, cu Zorya Luhansk, acesta fiind ultimul meci al românului pe banca tehnică a formației patronate de Rinat Ahmetov.
„Îi sunt recunoscător lui Ahmetov”
Cu 22 de trofee cucerite cu Șahtior în cei 12 ani, Mircea Lucescu a ales în cele din urmă să se despartă de „mineri”, cel mai probabil din cauza situației tensionante din Ucraina. Echipa românului fiind obligată să se mute din Donețk, la Lvov, pentru a-și disputa partidele de pe teren propriu.
După meciul de sâmbătă, tehni cianul român a susținut o conferință de presă emoționantă, după care jucătorii săi au ținut morțiș ca „Il Luce” să le acorde câte un autograf. „Da, acesta a fost ultimul meu meci. Am spus înainte că nu voi negocia cu nimeni până nu voi juca ultimul meci din sezon. În acești 12 ani au venit mulți jucători și am schimbat 5-6 echipe. Cel mai important, vreau să îi mulțumesc președintelui acestui club. Îi sunt recunoscător pentru că m-a lăsat să antrenez și să îi fiu prieten”, a declarat Lucescu.
Oferte impresionante
În ceea ce privește următoarea destinație a antrenorului român, totul este un mister. Până în acest moment, Lucescu se pare că joacă la trei capete. Nu este exclusă revenirea sa pe Malul Bosforului, acolo unde este așteptat cu mare interes de Galatasaray, echipa alături de care a câștigat titlul și Supercupa Europei, în perioada 2000- 2002. O altă ofertă tentantă venită pe numele lui Mircea Lucescu este cea din Rusia, de la Zenit Sankt Petersburg. Oficialii ruși pregătindu-i românului un contract pe trei sezoane și un salariu de 4 milioane de euro pe an.
În cele din urmă, „Il Luce” ar putea reveni chiar și la naționala României, după Euro. Ca selecționer, i-a condus pe „tricolori” în perioada 1981-1985.