Mircea Lucescu a povestit momente inedite cu Florin Răducioiu din perioada în care cei doi au fost la Dinamo și Brescia.
„Când am venit, erau pe 7, scandaluri cu suporterii, așa că m-a preocupat din start pepiniera clubului. Mă frapase un detaliu. Băieții de la echipa mare își parcau mașinile pe spațiul dintre tribună și teren. Aproape toate aveau numere de provincie. «Ce se întâmplă aici? Nimeni nu poate merge mai departe fără un nucleu de jucători din propria casă, care să ducă mai departe spiritul vestiarului!», mi-am zis. Și așa am început să merg la antrenamentele juniorilor, le-am aranjat niște turnee externe și celor mici, tocmai cu gândul să lipesc, ușor-ușor, niște puști la prima formație. Lupescu și Răducioiu au fost primii pe care i-am promovat foarte devreme”, a povestit Mircea Lucescu, pentru gsp.ro.
Lucescu a vorbit și despre „gestul nepotrivit” făcut de Răducioiu la Milan.
„Am bătut Belgia cu 2-1 la București în campania pentru Mondialul din 1994, a dat și un gol din penalty, după care Capello i-a zis că va juca duminică în campionat. S-a plâns însă că-l doare glezna, iar Capello s-a înfuriat teribil și nu l-a mai băgat: "Ai jucat miercuri la națională, n-ai avut nimic și te-a apucat acum durerea?". Asta mi-a povestit. Pe Radu trebuie să-l înțelegi, să-l alinți, să-l mângâi, "Hai că vedem mai târziu!". El și acum e ca un copil! Capello l-a tratat atunci ca pe un profesionist, iar el încă nu era format sută la sută în acest sens”, a mai povestit Lucescu.