Mircea Geoană avertizează că modelul economic al României nu mai este viabil, motiv pentru care trebuie reevaluat. Schimbarea, spune el, este esențială pentru a face față provocărilor actuale.
Mircea Geoană a fost prezent conferința „De la economie de război, la un nou model economic”, organizată la Universitatea din Craiova, unde a punctat ideea că modelul economic al țării noastre, pe lângă beneficiile aduse, a creat și foarte multe divergențe între regiunile României.
Mircea Geoană spune că România trebuie să-și reevalueze modelul economic
„Trebuie să spunem și să recunoaștem că modelul economic actual al României este perimat. El a produs, fără îndoială, creștere economică. El a produs, fără îndoială, o apropiere, o convergență către media europeană. Dar același model economic al României de astăzi a produs mai multă divergență între regiunile țării”, a spus Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a explicat că la aproape 20 de ani de la semnarea negocierilor de aderare la UE, România se confruntă cu o inegalitate regională crescută, ceea ce contrazice ideea de progres.
„România astăzi, la aproape 20 de ani de la încheierea negocierilor de aderare la UE, pe care le-am semnat cu mâna mea în 2004, regiunile României sunt mai inegale decât înainte de momentul aderării, ceea ce este o contradicție în termeni.
Coeziune, oportunități pentru orașele mici și pentru mediul rural, pentru fermierii și țăranii români, nu doar pentru orașele mari.
Primele 12 mari orașe ale țării produc 80% din PIB- ul României, 20% îl produce restul țării și ne mirăm că pleacă tinerii pe capete și ne mirăm că nu recuperăm în mod autentic decalajul față de Europa dezvoltată”, a spus Mircea Geoană la conferință.
Mandatul de secretar general adjunct al NATO, prelungit cu încă un an
Mandatul lui Mircea Geoană de secretar general adjunct al NATO a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2024, adică până în preajma alegerilor prezidențiale, a anunțat recent, pe Twitter, Jens Stoltenberg, secretar general al Alianței Nord- Atlantice.
Mircea Geoană a devenit astfel primul înalt oficial căruia i se prelungește mandatul de două ori. Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO în 16 octombrie 2019, devenind al 17-lea secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice.