Mircea Geoană: "Merg în America cum merg la Dăbuleni. Nu-mi fac harakiri cu mâna mea. PSD să aibă curajul să o facă

Mircea Geoană: "Merg în America cum merg la Dăbuleni. Nu-mi fac harakiri cu mâna mea. PSD să aibă curajul să o facă

Preşedintele Senatului spune nu avea nevoie de mandatul partidului pentru a merge în America deoarece acolo a susţinut "interesele ţării". Mircea Geoană a mai afirmat că este dispus să renunţe la funcţia de la Senat dacă cineva îi garantează că funcţia rămâne la un pesedist.

"Eu merg în America de două ori pe an. Merg în America cum merg la Dăbuleni şi la Segarcea. Merg acolo pentru că lumea mă cunoaşte. Domnul Ponta a încercat şi el să îşi organizeze o vizită acolo şi nu a venit să mă întrebe: «Domnule Geoană, ai fost ambasador acolo, ai fost ministru de externe,  poate cunoşti pe cineva pe acolo..» Am informaţii că a încercat să meargă în SUA, dar nu a reuşit. Nu este adevărat ce s-a spus că m-am prezentat acolo ca lider al opoziţiei. M-aş fi făcut de râs în faţa unor oameni informaţi", a declarat Geoană, aseară, la Antena 3. Cele mai importante declaraţii făcute de preşedintele Senatului:

  • Nu am mai avut nicio întâlnire în acest an cu domnul Traian Băsescu în afara celor protocolare de învestire a vreunui ministru.
  • NU am avut nicio înţelegere privind plecare la vreun alt partid.
  • Am vorbit de domnii Ponta şi Antonescu când am fost în America, despre problemele pe care le are opoziţia cu guvernare.
  • Sunt şanse zero ca PSD să păstreze funcţia de la Senat dacă eu sunt înlăturat.
  • Schimbarea mea e neconstituţională. Am fost ales pe patru ani. În plus am fost propus de grupul PSD+PC. acest grup nu mai există ca să mă poată revoca.
  • Pur şi simplu PSD cedează această funcţie PDL-ului.
  • 7 noiembrie e aniversarea revoluţiei bolşevice. Azi s-a dat un mesaj de canibalism între liderii social-democraţi.
  • Dacă cineva îmi garantează că funcţia de la Senat rămâne la un pesedist, eu mă retrag mâine
  • Nu vreau să fac jocurile puterii cu mâna mea.
  • Nu am nicio intenţie de părăsire a partidului pe care l-am condus. Se face o greşeală uriaşă.
  • Dacă se merge aşa cu 50%, până la anul electoratul se va îndepărta de noi ( de USL - n.r.)
  • Am avut o discuţie înainte de şedinţa de grup cu domnul Ponta şi domnnul Sârbu, una de 10 minute
  • În urma cu trei luni mă suna Ponta să merg la sediul partidului, să discutam. Mă duc la sediul partidului. "Haideţi să mergem în aceeaşi direcţie, să strângem rândurile", mi-a zis Victor. Am spus fără ezitare "da". M-a întrebat: "care vă sunt cerinţele?" . I-am zis: să mi se acorde respect. Atunci când se iau decizii strategice să fiu consultat. Am strâns 5 milioane de voturi, am experienţa care mă recomandă.
  • Am discutat că coridorul domnului Ponta ca premier nu se intersectează cu drumul meu spre o nouă candidatură prezidenţială. Cred că e normal ca un politician care a candidat la alegerile prezidenţiale să ceară să mai aibă o astfel de şansă.
  • Protocolul USL spune destul de clar: alegerea candidatului la prezidenţiale se va face pe baza sondajelor. Cel mai bine plasat va candida din partea USL. Dacă candidatul va fi un social-democrat, atunci se va face rocadă cu PNL pentru a prelua funcţia de premier.
  • Nu a fost intenţia mea să creez o problemă la vârful PSD prin această propunere. Şi domnul Năstase a avut un comentariu similar referitor la candidatul prezidenţial al USL.
  • În cadrul discuţiei cu domnul Ponta am spus că nu avem cum să ne călcăm pe bombeu.
  • Despre discuţiile cu delegaţia FMI la Senat: Păi dacă oamenii ăia au vrut să vină, eu ce era sa fac? Să le spun uş de aicea? Am obligatii instituţionale. Acest tip de acuze că eu mă folosesc în scop personal de funcţia de la Senat, nu o folosesc pentru mine. Vroiama să şi eu să ştiu ce se întâmplă cu ţara mea.
  • Despre cererea PSD de a demisiona din fruntea Senatului: Să mi se ceară să-mi fac harakiri cu mâna mea. Din punctul meu de vedere nu pot fi părtaş la o decizie greşită cu consecinţe negative pentru electoratul nostru.Dacă cineva garantează azi că Geoană e înlocuit cu un alt pesedist, peste câteva zile, eu sunt gata să fac acest pas. Dar nu poate nimeni să-mi ceară să fac jocul puterii cu mâna mea.
  • Dacă PSD votează alături de PDl pentru revocarea mea să aibă curajul să o facă. Procedura rocadei nu există.
  • În clipa în care eu voi fi exclus din partid voturile nu se vor mai duce la PSD. Cum crede cineva că o eventuală excludere a unuia care a adus 5 milioane de voturi va ajuta USL?
  • Dacă vor să meargă până la capăt pentru Geoană este incomod, are idei noi, să o facă. Geoană are un electorat care ţine le el şi la care ţin şi eu.
  • Cred în mintea românului de pe urmă. Fac apel la colegii mei de partid să se gândească de trei ori înainte să facă asta ( să voteze pentru excluderea a sa din partid şi pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului - n.r.) să nu ne răsfirăm forţele prin omorârea liderilor.
  • Dacă cineva îmi demonstrează că plecarea mea de la Senat ajută partidul, atunci plec. Nu mă cramponez de funcţie.

CITIŢI ŞI:

  • Ponta îl împinge pe Geoană să rupă PSD
  • Crin Antonescu susţine debarcarea lui Geoană de la Senat
  • Cum a sărit Victor Ponta la Mircea Geoană asmuţit de Crin Antonescu
  • De ce Ponta şi Iliescu îl vor "mort" pe Mircea Geoană
  • Oprişan: Geoană trebuie pedepsit cu pierderea şefiei Senatului numai pentru abateri foarte grave
  • PDL i-a pus gând rău lui Geoană. Chelaru: Simplă gogoaşă pentru presă

Ne puteți urmări și pe Google News