Mircea Geoană, discurs de prezidențiabil: „Am arătat că putem să jucăm la liga mare”

Mircea Geoană, discurs de prezidențiabil: „Am arătat că putem să jucăm la liga mare” Mircea Geoană. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Mircea Geoană afirmă că există destul de multe schimbări în calendarul electoral, care „au, mai degrabă, de-a face cu interesele politicienilor decât cu ale oamenilor”.

Mircea Geoană: „Am arătat că putem să jucăm la liga mare”

Mircea Geoană a declarat că în ceea ce priveşte mandatul său la NATO „este chiar mai important decât jocul politic intern”. Mai mult, acesta spune că „nu pot să părăsesc în acelaşi timp conducerea NATO cu secretarul general Jens Stoltenberg”.

„Am spus şi repet: am o obligaţie, cred că e de înţeles, să îmi fac treaba la NATO în condiţiile cele mai bune cu putinţă, aşa cum făcut-o pentru cinci ani de zile. Un singur lucru este cert, că nu pot să părăsesc în acelaşi timp conducerea NATO cu secretarul general Jens Stoltenberg. Dânsul termină la final de septembrie, deci la 1 octombrie cel târziu vom avea un nou secretar general şi este anormal ca şi numărul 1 şi numărul 2 să plece în acelaşi timp.

Deci la mine lucrurile sunt clare: fie plec înaintea lui Jens Stoltenberg fie plec după ce pleacă secretarul general actual şi vom avea un nou secretar general al Alianţei noastre. De aceea, toate opţiunile sunt deschise, e decizia mea, până la urmă, e o decizie pe care o cumpănesc foarte, foarte serios”, a declarat Mircea Geană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ar putea fi o imagine cu 1 persoanăMircea Geoană. Sursa foto: Facebook

Secretarul general adjunct al NATO critică calendarul electoral al politicienilor

Mircea Geoană a adăugat că de prestaţia sa la vârful NATO ţine „într-un fel”, şi reputaţia României iar pentru el a-şi face datoria la NATO este „chiar mai important decât jocul politic intern”.

”Dincolo de sondaje, eu cred că, într-un fel, am arătat că putem să jucăm la liga mare şi nu e legat doar de mine ca persoană, pentru că în spatele meu au fost generaţii de diplomaţi, de oameni serioşi, de militari, de oameni care şi-au făcut datoria pentru ţară. (...) A proteja modul în care ne facem datoria la NATO este pentru mine chiar mai important decât jocul politic intern. Dar, repet, este un moment pentru toate deciziile, calendarul electoral pare să se schimbe destul de mult în acest an electoral şi am sentimentul, ca cetăţean că mai degrabă aceste mutări de date şi comasări de alegeri au, mai degrabă, de a face cu interesele politicienilor decât cu ale oamenilor”, adaugă Geoană.

Mircea Geaonă: Românii îşi vor alege liderii cei mai buni

Mircea Geoană susţine că regretă faptul că nu există „o discuţie mai robustă” pe teme europene înaintea alegerilor din acest an, spunând că este „o ocazie pierdută pentru o dezbatere sănătoasă” pe aceste subiecte.

„Indiferent de ce decizii şi din ce motive iau decizii liderii actuali ai României cu privire la calendarul electoral, eu ştiu un singur lucru: ca şi în istoria naţiunii noastre ştiu că românii şi româncele din ţară, din diasporă, îşi vor alege liderii cei mai buni care să dea la sfârşit de ciclu politic foarte lung tonul la muzică pentru un ciclu politic la fel de lung.

De ce sunt atât de importante aceste alegeri

Mircea Geoană a mai declarat că „este un început de nou ciclu istoric şi de aceea miza acestor alegeri este incredibil de mare şi sper un singur lucru: să vină cât mai multă lume la vot”.

„Aş spune un singur lucru legat de alegeri: nu cred că am avut, în aceşti 35 de ani, de când organizăm alegeri mai mult sau mai puţin libere şi democratice în România, alegeri mai importante decât în acest an. Pentru că nu e vorba doar despre resincronizarea ciclului politic între mandatul preşedintelui şi al Parlamentului şi al viitorului Guvern şi al noilor primari şi aleşi locali, (...).

Este de fapt un început de nou ciclu de istorie, este începutul unui nou ciclu european, este un început de nou ciclu NATO, este un început de nou ciclu geo-politic şi de aceea miza alegerilor este uriaşă indiferent de persoanele care se vor înscrie sau nu în competiţie.

Este că de fapt, noi acuma nu alegem un preşedinte pentru cinci sau zece ani de zile sau un Parlament pentru ani de zile sau un primar pentru patru ani de zile, ci de fapt modul în care noi alezăm destinul acuma, ne va influenţa viaţa noastră, a copiilor, a nepoţilor noştri pentru următorii 20-30 de ani. Deci este un început de nou ciclu istoric şi de aceea miza acestor alegeri este incredibil de mare şi sper un singur lucru: să vină cât mai multă lume la vot”, a concluzionat Mircea Geoană, potrivit news.ro.