Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, a dat curs invitației asociației Green News de a participa la o acțiune de voluntariat. Îmbrăcat lejer, Mircea Geoană a plantat mai mulți platani într-o zonă mărginașă a Capitalei.
Mircea Geoană, implicat în acțiuni de voluntariat
Fostul președinte PSD, Mircea Geoană, a menționat că SUA și mai multe state din blocul comunitar european au început să pună tot mai mult accent pe proiectele de protecția mediului. În acest sens a dat exemplul Franței, unde președinte Emmanuel Macron și-a propus să planteze peste un miliard de arbori până la finalul următorilor zece ani.
Defrișările masive, a continuat secretarul general adjunct NATO, au impact negativ asupra siguranței agroalimentare. În ceea ce privește situația din România, Geoană a subliniat că țara noastră pierde la fiecare 60 de minute șase hectare de pădure din cauza defrișărilor.
„România pierde în fiecare oră șase hectare de pădure prin defrișare și cred că avem cu toții obligația și interesul să ne protejăm natura și să reîmpădurim România. Sunt lucruri frumoase pe care le fac voluntari din București, din toată țara. Am fost la Arad săptămâna trecută și acolo am participat la o acțiune de plantare. Este clar că nu este suficient.
România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mică suprafață împădurită. E bine că sunt bani de la PNRR, 500 de miliarde de euro. Cred ca să punem și noi banii noștri și să să investim și noi într-o Românie frumoasă, curată. România nu numai că se defrișează, se și deșertifică. E o problemă și de siguranță agroalimentară și de biodiversitate”, a explicat Mircea Geoană.
„Programele de voluntariat trebuie încurajate”
Secretarul general adjunct NATO a dat Franța ca exemplu de bune practici în materie de protecția mediului. Societatea civilă franceză a dezvoltat ample proiecte de voluntariat în care sunt implicați elevi de gimnaziu și adulți deopotrivă.
„Președintele Macron, președintele Franței, anunța acuma ceva timp că ambiția lor în Franța este ca în 10 ani să planteze 1.000.000.000 de noi copaci. În America a lansat recent președintele Biden un corp de voluntari special pentru protecția mediului.
În toate țările din lumea aceasta sunt programe ambițioase. Cred că și România trebuie să facă acest lucru. Acest program de voluntariat trebuie încurajat și cred că prin exemple personale și colective putem să facem România mai verde, mai sustenabilă”, a completat liderul NATO.
Mircea Geoană le mulțumește voluntarilor
Diplomatul român a ținut să le mulțumească voluntarilor. Totodată, a cerut autorităților centrale să creeze un cadrul legal și instituțional flexibil. Astfel încât societățile și organizațiie care inițiază astfel de proiecte să beneficieze de deduceri fiscale, iar voluntarii să fie remunerați.
„În primul rând, trebuie trebuie să-i aplaudăm și să-i încurajăm pe cei care fac deja acest lucru. E un lucru fantastic. Văd copiii de câțiva ani, părinți, oameni foarte tineri, dar cred că trebuie creat un cadru legal și instituțional mai robust care să încurajeze cadrul legislativ în care companiile care încurajează proprii angajați să facă acțiuni de voluntariat, de mediu sau din zona medicală sau în zona socială. Să aibă înlesniri fiscale, cei care fac voluntariat să fie plătiți, cum se întâmplă în foarte multe alte locuri.
Cred că este momentul ca triunghiul între ce face statul, ce face sectorul privat și ce fac cetățenii să devină un tot unitar și este un un proiect care rodește peste tot, în mod spontan. Românii și români, cele mai ales generația tânără, sunt extrem de sensibil la problemele societății și răspund pozitiv.
Dar cred că noi toți, indiferent de poziția pe care o avem sau de locul în care ne aflăm, trebuie să contribuim la voluntariatul. Este o șansă fantastică de a completa ceea ce statul sau sectorul privat trebuie să facă și este formula de succes pentru orice națiune modernă”, a declarat Secretarul General adjunct NATO pentru Mediaflux.