Mircea Beuran, numit director la Spitalul Floreasca

Mircea Beuran, numit director la Spitalul Floreasca

Noul manager interimar al Spitalulului de Urgență Floreasca, din București, a fost numit profesorul Mircea Beuran, fost ministru al sănătății acuzat de plagiat, concediat și reangajat prin decizia instanței.

Deocamdată el este doar interimar în funcție, până la organizarea concursului pe post, însă surse din sistem spun că are șanse maxime să câștige această funcție. Conform unei decizii luate de ministrul sănătății, Ion Bazac, toți managerii spitalelor care au clinici universitare trebuie obligatoriu să fie și profesori.

Deciza a stârnit proteste în unele unități sanitare, unde au fost schimbați directori care s-au dovedit buni manageri doar pentru că nu au studii medicale. Profesorii care devin mangeri vor putea desfășura în continuare activitate didactică și vor și putea opera. Pe de altă parte, în plină criză, la Spitalul Municipal Lugoj, unde sunt da torii de 3,2 milioane lei către furnizori , se plătesc salarii grase pentru cinci directori numiţi prin algoritm.

Toate cele 5 funcţii de director din Spitalul Lugoj, oraş cu 46.000 de locuitori, a par ţin PSD. Anual, instituția cheltuiește 350.000 lei pentru cei 5 directori. Actualul manager, Florin Voichescu, e de acord că sunt mulţi, dar susţine că ar vrea să schimbe structura. Prin comparaţie, Spitalul Municipal Timişoara are numai 4 directori şi 1 manager, pentru 400.000 de locuitori.

Ne puteți urmări și pe Google News