Mirabela Grădinaru, prezentă la învestire doar cu fetița. Președintele ales are mari emoții
- Emma Cristescu
- 26 mai 2025, 10:26
Nicușor Dan. Sursa foto: facebook / Nicușor DanMirabela Grădinaru și fetița lui Nicușor Dan participă luni la învestirea președintelui în funcție, la Palatul Cotroceni. Băiețelul, după cum a declarat Nicușor Dan este bolnav și nu participă la ceremonie. Președintele ales a mai declarat că nu a discutat foarte mult cu copiii despre învestire. El a mai spus că are emoții.
Învestirea lui Nicușor Dan
„Emoții sunt mereu. Astăzi e învestirea, ținem un discurs pentru români și mai departe multă muncă pe buget. (Copiilor nu le-am povestit - n.r.) prea multe. A fost ziua lor ieri, au primit cadouri, au venit copiii.”, a spus Nicușor Dan când a plecat de acasă, luni dimineața.

Nicușor Dan și familia. Sursa foto Captură video Youtube
Președintele ales Nicușor Dan va depune luni, de la ora 12:00, jurământul în în plenul comun al Parlamentului. Şedinţa comună a Parlamentului în cadrul căreia Dan va depune jurământul va începe la ora 12:00. Ulterior, la ora 13:00, va avea loc o ceremonie militară cu prilejul învestirii sale în funcția de Președinte al României, la platoul Marinescu din Palatul Cotroceni.
Președintele ales va depunde jurământul
Ceremonia de predare-primire a mandatului de președinte al României va avea loc la ora 13:35, la Palatul Cotroceni.
La ședința solemnă a camerelor reunite ale parlamentului consacrată ceremonialului depunerii jurământului de către președintele ales au fost invitați să participe membrii guvernului și ai CCR, foștii președinți ai României, Familia Regală, reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, dar și ai autorităților aflate sub control parlamentar, reprezentanți ai cultelor religioase. Printre invitați se află și europarlamentari, reprezentanți ai instituțiilor europene, dar și șefi ai misiunilor diplomatice acreditați în România.

Nicușor Dan și Mirabela/ Sursa foto Facebook
Potrivit memorandumului aprobat de conducerea parlamentului, ședința solemnă se deschide cu intonarea Imnului național, iar președintele CCR, Marian Enache, prezintă hotărârea privind validarea alegerii președintelui.
Care este procedura
Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României de către Curtea Constituțională, președinții celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputații și senatorii în ședință comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată. (art. 72)
Ședința comună este prezidată de președinții Camerelor Parlamentului. Unul dintre aceștia, după anunțarea scopului ședinței, dă cuvântul președintelui Curții Constituționale sau reprezentantului acestuia, în cazul în care președintele nu poate fi prezent, pentru a prezenta raportul privind validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României și invită candidatul a cărui alegere a fost validată să depună jurământul, se mai arată în Regulamentul comun (art. 72).
Conform art. 82 din Constituție, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.