Pentru mulți meseria de cioban pare foarte umilitoare. De regulă, conform șabloanelor sociale, cei care practică această profesie sunt asociați cu lipsa de inteligență. Aceasta deoarece lucrurile par simple, la îndemâna oricui. Stai rezemat într-o bâtă și ai grijă ca oile să nu o ia razna. Iar pentru aceasta te ajuți și de un câine. Iar câștigurile se presupune că sunt pe măsura activității, adică foarte mici.
În realitate lucrurile nu stau chiar așa. Cel puțin în ultimul timp, în special în România, meseria de cioban este la mare căutare. Prea puțini mai sunt cei dispuși să aibă grijă de turmele de oi și, mai ales, pe salarii mici. Mulți ciobani preferă să se angajeze în străinătate, în special în Franța, Germania, Spania sau Italia, acolo unde sunt mai mulți crecători de animale.
În aceste condiții, fermierii români s-au văzut nevoiți să se mai alinieze, pentru a nu pierde „ciobanii profesioniști”. Mai ales că sunt pe cale de dispariție.
Statisticile arată că, în România, crescătorii de animale au o populație de aproape 10 milioane de oi. Iar pentru a avea grijă de ele ar fi nevoie de cel puțin 50.000 de ciobani. Cum domeniul se confruntă cu o lipsă de personal, salariul unui cioban ajunge în România, la acest moment, până la 4.000 de lei, adică undeva la 800 de euro.
Cele mai mici pornesc de la 2.000 de lei și cresc în funcție de experiență și de mărimea turmei pe care o păstoresc. În funcție de angajator, ciobanii pot beneficia de mâncare și țigări și unele „bonusuri” – produse obținute de pe urma oilor pe care le păstoresc, carne, brânză, lână etc.
Ciobanii tratați ca niște regi în Occident
Chiar și așa, după cum arătam mai sus, cei mai experimentați, care cunosc meserie, preferă să plece în străinătate, în țările din vestul Europei. Țările din vestul Europei propun salarii mult mai atractive. În Italia, Spania, Franța sau Germania, ciobanii români primesc salarii de 1.200 de euro, ba chiar și 1.800 de euro. Ciobanii sunt angajați cu carte de muncă, primesc cazare, acces la sistemul de sănătate și un trai decent.
Pe de altă parte, în unele țări din Europa ciobanii au fost înlocuiți cu tehnologia. Pășunile au fost înconjurate cu garduri, iar din loc în loc au fost amenajate adăpători. Oile sunt supravegheate cu drone sau cu camera video.
„Au făcut instalații, garduri și adăpători. Bagă animalele acolo și ele pășunează singure fără ca fermierul să piardă timpul să meargă cu ele”, a spus Nicolae Cioranu, de la Asociația Crescătorilor de Ovine Arad, conform cancan.ro.