Duminica aceasta, a XX-a după Rusalii, este dedicată Învierii fiului văduvei din Nain.
Un bun prilej pentru a pomeni o minune asemănătoare, relatată de vrednicul de pomenire Iustinian Chira, arhiepiscopul Maramureșului și apărută în revista Lumea Monahilor nr. 51 din 2011: Am avut un tânăr de 22 de ani, student la medicină, care a avut probleme grave de sănătate și a murit. Alexandru îl chema. După ce a murit, s-a întors din morți. A înviat. Eram stareț aici, la Rohia. Și a trimis vorbă – el era din Târgu Lăpuș – să merg să-l vizitez imediat. M-am dus la el și, când am ajuns, era pe pat, stând, nu culcat. Și zice: „V-am chemat, pentru că vreau să mă spovedesc și să mă cuminec, și apoi să mă întorc înapoi la lumea pe care am văzut-o după ce am murit”.
Apoi mi-a povestit ce i s-a întâmplat. „Când am văzut că nu mă pot salva din moarte, am căzut într-o mare deznădejde și revoltă împotriva lui Dumnezeu și L-am înjurat și L-am blestemat: „De ce-mi iei viața? De ce nu mă lași să trăiesc?’ Și după clipa morții au venit doi și m-au luat și m-au dus până la un orizont. De acolo, am văzut lumea aceasta care a rămas, iar în față am văzut cealaltă lume. Dar când a fost gata să mă trimită dincolo de orizont, am auzit o voce care a zis: „Nu-l putem primi la noi, pentru că ne-a blestemat și s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca în iad, pentru că e tânăr și e curat, fără păcat. Duceți-l înapoi, să se spovedească și să se împărtășească, apoi va veni la noi!” Așa mi-a spus acest tânăr, care terminase doi ani de medicină, deci nu era un om fără carte: „Și așa m-am pomenit din nou aici, pe pat. De aceea am trimis după d-ta să vii, să mă spovedesc, cum am auzit porunca. Apoi mă voi întoarce înapoi la lumea pe care am văzut-o dincolo de orizont”. Și eu, ca oricare om, am încercat să-l mângâi: „Lasă, Alexandru, o să te faci sănătos!” Și atunci, a spus: „Nu! Eu nu cer să mă fac sănătos! Eu îți cer să vii să-mi faci înmormântarea. Și după aia, întotdeauna să le spui oamenilor, în toată viața dumitale, și mai ales tinerilor: să creadă în Dumnezeu, să creadă că au suflet nemuritor și să creadă în viața veșnică.”
Am venit înapoi la mănăstire și peste câteva zile am fost chemat la înmormântarea lui Alexandru. Era începutul lui martie... Dimineața. Peste noapte căzuse zăpadă și tot Târgu Lăpuș era îmbrăcat în alb… Și era un cer atât de senin și de frumos! Și erau toate școlile, atunci, pe timpul regimului comunist, în urmă cu 25 de ani în urmă, școlile, colegii lui de facultate, profesorii de la Medicină din Cluj, toți au fost la înmormântarea lui Alexandru.
Acesta este un moment care demonstrează că nu trebuie să ne speriem de moarte. Nu trebuie să dorim moartea - pentru că acesta e un păcat! Dar nici să nu prețuiești viața, iar dacă Dumnezeu ți-a rânduit să ai ani mulți, ți-a făcut acest dar – bătrânețea, folosește-te de acești ani și sfințește-ți sufletul, curățește-l și pregătește-te apoi de moarte, să termini viața ca un sfânt, împăcat cu Dumnezeu, spovedit și cuminecat. Atunci înseamnă că nu ai trăit degeaba.
Recomandările noastre
