Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din neglijență după ce, sâmbătă, două minore din Cluj Napoca au fost cuprinse de flăcări la un experiment demonstrativ de chimie organziat într-un parc public.
Cele două minore nu au respectat distanța
Conform anchetei, cele două minore care au participat la experiment ar fi vinovate, pentru că nu au păstrat distanţa recomandată. Fetele au fost atrase de o reacție chimică spectaculoasă, denumită „șarpe din spumă”.
Practic, se amestecă nisip, zahăr și bicarbonat de sodiu, apoi soluția rezultată este aprinsă. Din păcate, într-un moment de neatenție, fetele au căzut pe masa unde se efectuau testele, iar părul le-a luat foc. Una dintre ele ar fi încercat să stingă flăcările cu mâna, lucru care i-a provocat mai multe arsuri.
Marotrii oculari au sărit imediat pentru a le ajuta pe fete și au chemat ambulanța. Minorele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cele două sunt cooperante și în afara oricărui pericol, dar vor necesita câteva intervenții chirurgicale.
Dosar de vătămare corporală din culpă
IPJ Cluj precizează că desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Minorele, în vârstă de 7 şi 11 ani, au suferit arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare.
Sunt în stare stabilă
Feta de 7 ani a suferit mai multe arsuri la o mână și pe față. Minora de 11 ani a fost rănită la gât, la piept și la o mână. Ele sunt în stare stabilă, dar necesită tratament chirurgical suplimentar.
,,La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, despre faptul că la aceeași dată, în jurul orei 13.45, două minore de 7, respectiv 11 ani, în timp ce participau la un experiment, în cadrul unui atelier de chimie, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut peste masa pe care se desfășura experimentul", a transmis IPJ Cluj.