MINIVACANŢĂ de Rusalii cu PERIPEŢII. MAE îi avertizează pe CETĂŢENI

Toţi românii care doresc să meargă de Rusalii spre Grecia, pe ruta Ruse - Yablanitsa - Sofia – Kulata vor fi nevoiţi să-ţi amâne planurile.

În perioada 30 mai - 2 iunie, când românii au liber de Rusalii,  în intervalul orar 22,00-06,00, autorităţile bulgare vor opri circulaţia rutieră prin tunelul Vitiniya situat pe autostrada Hemus, pe sectorul de drum care leagă Sofia de Yablanitsa (segment al rutei Sofia-Ruse).

Pe timpul zilei, în intervalul orar 06,00-22,00, doar autoturismele şi mijloacele de transport cu masa totală de până la 12 tone vor putea trece prin tunelul Vitiniya.

Circulaţia va fi deviată de la nodul rutier "Vitinska reka" din dreptul kilometrului 30 al autostrăzii pe drumul I-1 Sofia-Botevgrad, iar la

legătura/joncţiunea temporară din dreptul km 35 va fi redirijată pe autostrada Hemus prin nodul rutier "Botevgrad" din dreptul km 47 al autostrăzii.

Este necesar ca şoferii să conducă preventiv, să respecte strict semnalizarea rutieră montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului, informează agerpres.ro.