Ministrul Turismului vrea fond de securizare a vacanţelor

Ministrul Turismului a subliniat că a cerut de la MFP să i se dea cifrele de afaceri ale agențiilor și veniturile realizate în ultimii 4, 5 ani, pentru a stabili un procentaj.

Găsirea celor mai bune soluții de garantare care să asigure că turiștii nu își vor pierde banii în caz de insolvență sau faliment al agențiilor de turism reprezintă o prioritate în mandatul ministrului Turismului, Mircea-Titus Dobre.

"Avem o directivă europeană pe care trebuia să o punem în aplicare de câțiva ani buni. La ora actuală, au fost foarte multe discuții. Că vorbim de fond de garantare, că vorbim de cont fiduciar, că vorbim despre depozit bancar, poliță de asigurate etc. Eu, ca reprezentant al unei instituții publice centrale trebuie să mă gândesc la cetățean și să spun așa: ca să mă asigur și să fiu 100% sigur că cetățeanul este protejat când își cumpără un pachet early booking cu 3, 6 luni înainte, acesta trebuie să aibă o garanție în cazul în care compania intră chiar și în insolvabilitate, nu numai în insolvență sau în faliment cum se vorbește în directiva europeană", a declarat luni, la Digi24, ministrul Turismului.

Acesta a precizat că, deși există amenzi "usturătoare" pentru agențiile care intră în insolvabilitate, consumatorul nu rezolvă nimic pentru că, deși dă compania în judecată, polița de asigurare de maximum 50.000 de dolari nu este suficientă.

"Ne gândim foarte clar, ca minister, să se realizeze de către asociațiile patronale, agenții, un fond de garantare în care statul să aibă reprezentativitate din partea Ministerului Turismului, a MFP (Ministerul Finanțelor — n.r.), iar restul din zona privată. Statul doar să aibă un control, să știe că nu se face altceva cu acești bani. În primul an de la înființarea fondului, nimeni nu trebuie să se atingă de bani. În al doilea an, 25% din bani ar putea fi folosiți în alte investiții. În anul trei, 50%, în anul patru 75%", a spus Dobre. Ministrul a subliniat că a cerut de la MFP să i se dea cifrele de afaceri ale agențiilor și veniturile realizate în ultimii 4, 5 ani, pentru a stabili un procentaj.