Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat vineri, la Buzău, unde a fost prezent la ședința Comisiei pentru Dialog Social, că lucrurile merg mai bine în ceea ce priveşte cardul de sănătate, dar vrea să testeze personal, incognito, lla medicul său de familie, timpul de activare al acestuii instrument electronic
"Mărturisesc că mi-am ridicat cardul de sănătate prin intermediul soţiei mele, nu am fost la medicul de familie de trei ani, dar o voi face în curând (...)Voi utiliza fără să anunţ cardul de sănătate ca să văd cât durează efectiv, o să şi filmez de la intrare până la ieşire pentru că, chiar dacă nu cunosc medicul de familie - pentru că este unul nou, nu o să cunoască nici dânsul momentul în care o să mă duc, vă garantez că mă duc incognito", a spus ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop.
Problemele cu cardul de sănătate, din cauza sistemelor IT
Problemele cu cardul de sănătate pot fi raportate de furnizori și prin email
Și Pop acuză "o campanie negativă" Ministrul Pop a mai precizat că s-a informat despre situația implementării sistemului unic de decontare a cheltuielilor din Sănătate, discutând cu medicii de familie din colegiul său."Am discutat cu medicii de familie din colegiul meu, lucrurile merg spre bine, nu sunt toate la capacitate maximă pentru că sunt şi probleme de campanie negativă. Ce rost a avut campania în care s-a spus că se dau 3.000 de lei pentru a introduce cardul de sănătate în bancomat?", a spus ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop. Acesta a adăugat că va cere preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate să solicite, printr-o adresă, băncilor din România, să precizeze câte carduri au recuperat din bancomate.