Ministrul german de Interne răspunde la întrebări incomode despre ATACURILE TERORISTE, măsurile de securitate și REFUGIAȚII care au ajuns în Germania: „Nu pot fi prevenite toate crimele!”
- Simona Stupar
- 23 iulie 2016, 10:53
După atacul din această săptămână, care a avut loc într-un tren, lângă Würzburg, teama de atentate crește în Germania. Înainte de producerea atentatului din mall-ul din Munchen, aseară, Der Spiegel publica un interviu cu ministrul german de Externe, Thomas de Maizière, pe această temă.
Ministrul spune că măsurile preventive, de siguranță, la evenimentele majore, sunt necesare, dar atrage atenția că actele de violență nu pot fi complet eliminate.
Luni, Riaz Khan Ahmadzai, un refugiat afgan de doar 17 ani, care trăia în plasament la o familie din Germania, a atacat mai multe persoane, într-un tren regional de lângă Wurzburg, folosind un topor și un cuțit. Ahmadzai a atacat un grup de cinci călători din Hong Kong, și a făcut cinci victime, dintre care două rănite grav. Polițiștii au tras și l-au ucis pe tânăr la fața locului. Dovezile găsite sugerează că ar putea fi vorba despre un atac motivat de ură islamistă.
Ahmadzai, un sunnit devotat, a lăsat în urmă un document, de câteva paini, care, cred anchetatorii, s-a dorit a fi un bilet de sinucigaș, o scrisoare de adio pentru tatăl său. În scrisoare, el se plânge de necredincioși și spune că se va răzbuna pe ei. „Te rog raogă-te să ajung în rai!”, scrie el, la final.
Deși nu s-a decis deocamdată cu siguranță dacă tânărul avea sau nu legături cu Statul Islamic, a lăsat, totuși, o înregistrare video, în care își asumă responsabilitatea și afilierea la gruparea teroristă. „În numele lui Allah, sunt un soldat al ISIS și încep o operațiune sfântă în Germania”, spune el. „Puteți vedea că am trăit în țara voastăr și în casa voastră. Cu Allah am pus la cale acest plan și cu dorința lui voi ucide în casa voastră”.
Anchetatorii verifică acum informațiile conform cărora tânărul ar fi avut complici.
Spiegel a vorbit cu ministrul de Interne Thomas de Maizière despre amenințarea generală a terorismului din țară și dacă politicile guvernului privind refugiații au făcut sau nu din Germania un loc mai periculos.
Întrebat dacă, după atacurile teroriste de la Nisa și Wurzburg, Germania va deveni ca Israelul, cu controale de securitate, cu posturi de control, bariere și polițiști la fiecare colț de stradă, ministrul a răspuns: „Nu, dar va trebui să ne obișnuim cu mai multe măsuri preventive de securitate la evenimente majore, precum parade, carnavaluri, meciuri de fotbal, congrese religioase sau Oktoberfest. Acest lucru, din păcate, este adevărat”.
Măsurile se vor lua la nivel local, ar putea include controale stricte la intrare, bariere, etc, ceea ce va însemna că se vor forma cozi lungi la evenimente, dar trebuie ca aceste măsuri să fie proporționale cu situația și cu pericolul. „Mă opun unor schimbări fundamentale, care să aducă atingere libertății noastre, în special când este vorba despre ocazii ferciite, festive”, a spus ministrul.
Atacatorul din Wurzburg nu a fost identificat ca fiind un radical, înaintea atacaului, există posibilitatea de a preveni astfel de incidente, au întrebat jurnaliștii. Răspunsul oficialului este foarte tranșant: „Niciun stat constituțional din lume nu poate preveni toate crimele, toate masacrele sau toate acetele teroriste cu certitudine. Dar datoria noastră este să facem tot ce este posibil. Și asta facem! Este esențial ca agențăiile noastre de securitate să culeagă informații despre oamenii care reprezintă un potențial perciol sau despre situațiile amenințătoare și să le pună în practică”.
În ceea ce-l privește pe atacatorul din tren, ancheta va stabili dacă a fost un lup singuratic sau nu. „Imaginați-vă că postările lui pe Facebook se descoperă că ar fi dovezi de radicalizare. Unii sigur vor întreba imediat de ce nu ne-am dat seama de asta? Dar un stat democratic, constituțional, nu poate face o monitorizare totală a postărilor pe Facebook ale întregii populații. Nici nu cred că cineva vrea asta. Eu, cu siguranță, nu vreau”, a explicat de Maiziere.
Ministrul german a cerut o supraveghere video mai bună a spațiilor publice în gări, în trenuri sau în zone cu criminalitate crescut precum Piața Catedralei din Koln, care ar avea efecte asupra potențialilor infractori, i-ar descuraja. În primul rând, ar fi mai ușor de prins, dacă ar comite astfel de acte. apoi s-ar răspunde la întrebarea dacă au avut sau nu complici și s-ar vedea exact cum a avut loc crima. „Toată lumea acceptă că este permanent monitorizată într-un magazin, pentru a nu fura. Dar când vrem să luăm aceste măsuri pentru a nu exista atacuri, în zone populate sau în mijloacele de transport în comun, se consideră că nu este corect. Eu zic că este un conflict de valori”, explică oficialul german.
Atunci când a fost luat acest interviu, care a fost publicat joi, ministrul avertiza că „amenințarea teroristă este mare și există semnale că mai sunt teroriști individuali printre refugiați!. Aceste informații sunt verificate rapid și cu grijă de către autorități, spunea el, și majoritatea se dovedesc a nu fi adevărate. Unele astfel de investigații sunt în desfășurare.
La întrebarea inevitabilă: a fost o greșeală să se permită atât de multor imigranți să intre în Germania, anul trecut, fără să se știe cine sunt ei de fapt, De Maziere răspunde: „Nu putem uita că ani de zile nu am avut o imagine completă a celor care călătoreau în Germania și nu din cauza neglijenței. Este un principiu care stă la baza spațiului Schengen. Dar provocările care există azi sunt noi, iar soluția este protejarea granițelor externe ale UE și într-un registru european de intrări și ieșiri din Europa sunt înregistrare toate trecerile de frontieră. În schimbul întăririi securității la granițe, prleuăm un număr mare de refugiați, în moduri legale, din taberele de refugiați din țările vecine Siriei, de pildă. Acesta este avantajul pe care îl avem: putem face verificările de securitate la fața locului. Și asta înseamnă că șansa refugiatului se bazează pe nevoia lui de protecție, nu pe capacitatea lui de a plăti traficanți”.