Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a făcut o serie de declarații în Parlament referitoarele la măsurile luate de Guvern până acum. Acesta a atins problema pensiilor, dar și a sumelor alocate pentru Sănătate și Educație.
Redăm declarațiile ministrului Finanțelor:
„România a avut cea mai mare creștere a productivității muncii dintre țările analizate. Datele Eurostat arată că, în perioada 2013-2017, România a avut cea mai mare creștere a productivității muncii în termeni reali plus 25%, dinamică de peste patru ori mai mare decât media UE”..
Teodorovici a spus că pensiile românilor au crescut considerabil față de anul 2016.
„Am promis că pensionarii vor avea pensii mărite. Față de anul 2016, când valoarea punctului de pensie era de 871,7 lei, după doi ani de guvernare PSD-ALDE, valoarea punctului de pensie va fi de 1265 de lei de la 1 septembrie 2019, ceea ce reprezintă o creștere de 45% față de anul 2016”.
De asemenea, ministrul a precizat și cât de mult au crescut sumele alocate pentru Educație și Sănătate.
„Am promis mai mulți bani pentru Educație și Sănătate și i-am alocat. 7,3 miliarde de lei în plus în 2019, față de 2018, pentru Sănătate, sumele atingând un nivel de 49,8 miliarde de lei și 9,9 miliarde de lei mai mult în 2019 decât în 2018 pentru Educație”, a explicat Teodorovici.
„Am promis o creștere economică sănătoasă care să permită reducerea decalajelor sociale. Produsul intern brut a crescut din 2016, de la 765,1 milioane de lei la un nivel de 1022,5 miliarde de lei în acest an, ceea ce înseamnă o creștere de peste 33% în doi ani de zile”.