Guvernul analizează posibilitatea de a mări pragul de la care pensiile plătite în sistemul public vor fi impozitate. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu. În prezent, conform prevederilor din Codul Fiscal, pensiile plătite în sistemul public, ce depășesc valoarea de 2.000 de lei sunt supuse impozitării.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, miercuri, 27 iulie, după ședința de guvern, că sistemul public de pensii nu este impozitat, în acest moment, până la valoarea de 2.000 de lei. El a precizat că se face o analiză pentru a stabili dacă acest prag de la care se aplică impozitul poate fi majorat.
Câciu a făcut aceste comentarii, în condițiile în care se pune problema impozitării altor tipuri de pensii, plătite în afara sistemului public – pensiile speciale. El a precizat că noua procedură de impozitare nu va afecta partea de contributivitate.
„Vreau să fiu foarte clar cu privire la sistemul public de pensii. Sistemul public de pensii, la acest moment, nu este impozitat, până la valoarea de 2.000 de lei. Lucurile aşa vor rămâne, analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp, lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei”, a spus Adrian Câciu.
Adrian Câciu a mai spus că are în curs de desfășurare o analiză privind ridicarea pragului de la care se aplică impozitul pentru pensiile publice. El a precizat că Ministerul Muncii, care are toate datele cu privire la sistemul public de pensii şi rata de deprivare materială severă, riscul de sărăcie, coşul de consum, trebuei să ia în calcul această analiză astfel încât cetăţenii vulnerabili să fie ajutaţi.
Ministrul a mai arătat că rezultatele analizei vor fi discutate și în coaliția de guvernare, înainte de a fi luată o decizie finală.
Pensiile vor crește la 1 ianuarie
Guvernul analizează posibilitatea de a mări pragul de la care pensiile plătite în sistemul public vor fi impozitate. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu. În prezent, conform prevederilor din Codul Fiscal, pensiile plătite în sistemul public, ce depășesc valoarea de 2.000 de lei sunt supuse impozitării.
În acest context, Adrian Câciu a dat asigurări că pensiile vor fi majorate începând cu prima zi a anului viitor, conform prevederilor legale. El a spus că nu poate aprecia, la acest moment care va fi creșterea și că procentul va fi stabilit în funcție de evoluția economiei.
„Cu siguranţă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. (…) Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma modului în care economia funcţionează în acest an dar cu siguranţă o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”, a spus ministrul de Finanţe.