SCANDALUL PLAGIATULUI. Ministrul Educaţiei: Voi cere şi eu tezele de doctorat ale lui Ungureanu şi Boc, că e la modă
- Cristina Lica
- 19 iunie 2012, 19:45
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a refuzat să comenteze scandalul de plagiat în care este implicat premierul Victor Ponta, însă a ţinut să spună că va cere şi el tezele de doctorat ale foştilor premieri Ungureanu şi Boc, "că tot e la modă".
Ministrul Educaţiei a declarat pentru tvrinfo.ro că va avea o întâlnire cu Victor Ponta, însă obiectul ei nu va fi scandalul tezelor plagiat. Mai mult, Pop susţine că premierul nu are motive să demisioneze, lăsând să se înţeleagă că şi prim-miniştrii de dinaintea lui ar avea "bube". "O să cer şi eu tezele de doctorat ale foştilor premieri, Mihai Răzvan Ungureanu şi Emil Boc, că văd că e la modă", a adăugat el. Premierul Victor Ponta este acuzat că a plagiat peste jumătate din teza de doctorat, publicată în 2003 şi coordonată de Adrian Năstase. Lucrarea intitulată "Curtea Penală Internaţională", semnată de lectorul universitar Victor Ponta pare să prezinte pagini întregi copiate din alte lucrări ştiinţifice, potrivit ww.nature.com. Premierul a reacţionat la aceste acuzaţii spunând că este "gata" să se supună oricărei verificări.
- SCANDALUL PLAGIATULUI. CTP: Este o cerinţă morală intelectuală să citezi cu ghilimele
- Cum îl contrazic pe Victor Ponta regulile academice de redactare a tezelor de doctorat
- Cine este Marius Andruh, cel care a descoperit plagiatul lui Victor Ponta
- Cum se MUŞAMALIZEAZĂ cazul Ioan Mang, ministrul "copy-paste"
- SE APROPIE AUDIEREA PLAGIATORULUI MANG. Poate sta liniştit. Verdictul va fi dat de colegi de partid
- Victor Ponta: "Ioan Mang demisionează de la Educaţie dacă Academia dovedeşte plagiatul"