Ministrul Aurescu, la final de mandat. A reprezentat România într-o perioadă de crize globale, pandemia de Covid 19 sau războiul din Ucraina

Ministrul Aurescu, la final de mandat. A reprezentat România într-o perioadă de crize globale, pandemia de Covid 19 sau războiul din Ucraina Sursa foto: MAE

La finalul a aproape patru ani de mandat de ministru de Externe, Bogdan Aurescu și-a prezentat principalele realizări. Într-un document publica de Ministerul de Externe, Aurescu a prezentat toate acțiunile importante la care România a luat parte în această perioadă.

Aurescu a fost numit ministru de externe în data de 4 noiembre 2019, iar în timpul mandatului său a fost nevoit să gestioneze crize mondiale, precum pandemia de Covid 19 și războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

”Profesia noastră înseamnă și identificarea promptă a oportunităților care apar inclusiv sau mai ales în perioade de criză și folosirea eficientă a acelor oportunități pentru a realiza obiectivele naționale de politică externă. Iar perioada recentă de după declanșarea războiului împotriva Ucrainei a pus în evidență și această trăsătură a acțiunii noastre diplomatice”, a comentat fostul ministru de Externe.

Acțiuni rapide pentru interesul major al României

În această perioadă deosebit de complexă și marcată de crize suprapuse, diplomația  românească a dovedit că este deosebit de implicată în sprijinul cetățenilor români și în  apărarea intereselor lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Contextul internațional actual a presupus luarea unor decizii rapide, care să fie în concordanță cu interesele României și a aliaților ei.

Mandatul ministrului Bogdan Aurescu s-a suprapus cu o serie întreagă de crize la nivel mondial, când a fost nevoie de o acțiune rapidă.

De asemenea, Aurescu a mai scris că mandatul sau a însemnat și ”crearea activă, inovatoare, a acestor oportunități. Înseamnă și prudență, pentru a evita capcanele și amenințările la adresa securității și intereselor României. Înseamnă totodată acțiune rapidă, hotărâtă, atunci când circumstanțele o cer. Înseamnă parteneriate și construcția de formate și instituții, în geometrie variabilă, în funcție de interesele țării. Înseamnă să ne sprijinim partenerii care au nevoie de noi și să obținem sprijinul partenerilor noștri pentru interesele și obiectivele noastre. Și mai înseamnă și construcție de echipă și lucru în echipă”.

Diplomații trebuie să continue să își facă treaba

La finalul mesajului, fostul ministru și-a îndemnat foștii colegi de la Ministerul de Externe să nu renunțe la ideea ”lucrului bine făcut”.

”Sunt mândru de Echipa MAE și de ce am făcut împreună. De aceea, nu pot să închei fără a mai spune ceva la care țin foarte mult și pe care cu siguranță l-ați mai auzit de la mine: dumneavoastră veți da, fiecare în parte și în echipă, măsura lucrului  bine făcut, iar ceea ce este cu adevărat important este ceea ce lași în urma ta, în  mod durabil. Valoarea adevărată a datoriei este pe cât de simplă, pe atât de  limpede: suntem ceea ce facem și lăsăm durabil în urma noastră”, a mai spus fostul ministru de Externe.