Ministrul Agriculturii, Petre Daea, își arată respectul pentru marinarii militari: “Aceste brațe ale albului care stă de pavăză mării”
- Feri Predescu
- 16 august 2018, 18:35
Încântat de grandiosul spectacol naval de Ziua Marinei, de la Constanța, ministrul Agriculturii, Petre Daea, și-a arătat respectul pentru Marina Militară, în special, și pentru Armată, în general. El a urmărit demonstrațiile navale de la tribuna oficială a Comandamentului Flotei.
Dacă anul trecut, atunci când a participat, în premieră, la festivitățile de Ziua Marinei, a venit împreună cu Gheorghe Căunei Florescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecție Antigrindină, din subordinea ministerului Agriculturii, la această ediție Petre Daea a avut-o alături pe soție. Cei doi au urmărit festivitățile, parada navală și exercițiile militare din rândul al treilea al tribunei oficiale.
La final, ministrul Agriculturii s-a arătat impresionat de ce a văzut. “O zi minunată, o zi frumoasă și plăcută”, a spus, pentru EVZ, Petre Daea despre Ziua Marinei. Iar pentru marinarii militari: “În hainele acestea albe, cu privirea aceasta caldă și cu gândul la țară prezint salutul din respect pentru Armata Română. Pentru aceste brațe ale albului care stă de pavăză mării.” A precizat, la final, că își arată respectul nu numai pentru Forțele Navale ci “pentru toată Armata română.”