Proiectul prevede organizarea fermierilor români, colectarea și prelucrarea producției, pentru comercializare în spații administrate de statul român. Punctele de lucru Casa Unirea vor oferi produse românești și vor concura cu marile rețele din zona de retail.
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţa de urgenţă care completează un act normativ 2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul este acționar unic sau majoritat. Mai exact, vor fi redeschise fostele magazine Unirea prin intermediul cărora micii producători vor putea să își vândă marfa.
Bugetul nu a fost încă stabilit
Noul act normativ stabilește regulile de funcționare ale acestor magazine, dar nu se știe deocamdată câți bani vor fi cheltuiți pentru acest proiect. Se știe doar pentru ce vor putea fi cheltuite fondurile.
„Fondurile vor putea fi utilizate pentru reorganizarea şi eficientizarea activităţilor, menţinerea şi atragerea de personal cu pregătire şi experienţă profesională, precum şi îndeplinirea obiectivelor de politică salarială.
În acest scop, operatorii economici vor realiza şi aproba programe de dezvoltare, care vor cuprinde măsuri ce vizează creşterea profitului/reducerea pierderilor, după caz, majorarea cifrei de afaceri, sporirea productivităţii muncii, reducerea plăţilor şi a creanţelor restante“, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sprijin pentru fermieri
Prin intermediul Casei de Comerț Unirea producţia autohtonă de legume şi fructe şi nu numai, pe care o obţin fermierii mici va fi preluată, depozitată şi pregătită de comercializare. Ea va fi vândută prin intermediul unor magazine deținute de stat. Poriectul nu este unul nou. A fost anunțat și în 2019 și ulterior abandonat.
Potrivit sursei citate, produsele românești nu vor mai fi aruncate în timp ce marile magazine sunt pline de produse de import. „Casa de Comerţ Unirea este un instrument necesar economiei de piaţă, care vizează în principal valorificarea produselor agro-alimentare pe piaţa internă a României, cu accent deosebit pe preluarea şi valorifocarea producţiilor realizate de micii producători. Prin intermediul acestui instrument, asigurăm accesul ritmic al consumatorilor la produse de proaspete, de calitate, prin lanţul scurt de aprovizionare, evitându-se intermedierea şi deformarea preţurilor”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea.
Beneficiarii prezentului act normativ sunt întreprinderile publice care nu au obţinut în ultimii doi ani venituri conform obiectului principal de activitate şi care îşi desfăşoară activitatea curentă potrivit criteriilor stabilite la art.8 alin. (1) din OUG nr. 26/2013, iar perioada de aplicare a actului normativ este anul 2022, potrivit news.ro.