Ministrul Agriculturii din Republica Moldova, audiat în Parlament. Ce explicații i-au cerut demnitarii

Parlamentul Republicii Moldova. Sursa foto: multimedia.parlament.md

Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii din Republica Moldova, va da explicații în fața Parlamentului de la Chișinău. Cee mai fierbinte subiect e legat de protestele fermierilor.

Ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea, apare, joi, în fața deputaților cu un raport despre activitatea sa din ultimii doi ani. De asemenea, demnitarul va prezenta soluții pentru agricultorii, care de o săptămână protestează vehement în țara vecină.

Audierea ministrului a fost propusă de deputatul PAS, Alexandru Trubca, și a fost susținută de 79 de parlamentari, inclusiv de opoziție.

Explicații date de ministrul Agriculturii din Republica Moldova

„Având în vedere că suntem la început de an, dar și în contextul ultimelor evenimente, propun audierea ministrului Agriculturii. Să vină să ne povestească despre prioritățile ministerului pentru 2024, să ne povestească ce s-a reușit să se facă în ultimii aproape doi ani de când conduce ministerul pentru agricultori, dar și să vină cu soluțiile concrete pe care le are ministerul pentru agricultori care acum vedem că protestează”, a declarat deputatul PAS Alexandru Trubca.

Precizăm că fermierii și-au reluat protestele săptămâna trecută, blocând de mai multe ori drumul de acces spre Vama Leușeni. Agricultorii spun că sunt nemulțumiți că autoritățile nu intervin cu subvenții pentru atenuarea pierderilor din ultimii doi ani și spun că, fără o alocare de cel puțin 400 de milioane de lei din partea Guvernului, nu vor putea începe lucrările agricole de primăvară. Pentru mâine sunt programate discuții cu fermierii la Ministerul Agriculturii, iar la acestea va participa și premierul Dorin Recean, după cum notează voceabasarabiei.md.

Blocaj din cauza fermierilor care au ieșit din nou la proteste

Astăzi, fermierii din Basarabia și-au reluat protestele. Poliția de Frontieră a anunțat că vama Leușeni-Albița a fost blocată. Persoanele fizice și transportatorii sunt sfătuiți să folosească alte puncte vamale.

Fermierii din Republica Moldova au blocat din nou vama Leușeni-Albița. „Circulația vehiculelor este blocată, iar echipele comune IGPF, IP Hîncești și INSP sunt prezente pentru a menține ordinea publică și a restabili fluxul în trafic”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Călătorii sunt sfătuiți să opteze din timp pentru alternativele disponibile, cum ar fi: PTF Sculeni, PTF Costești sau PTF Leova-Bumbăta, pentru a evita eventualele neplăceri și întârzieri.