Evenimentul Zilei > International > Ministru francez: Aderarea României la Schengen poate fi amânată şi cu 3 ani
Ministru francez: Aderarea României la Schengen poate fi amânată şi cu 3 ani

Ministru francez: Aderarea României la Schengen poate fi amânată şi cu 3 ani

România şi Bulgaria vor adera la spaţiul Schengen când vor câştiga lupta cu corupţia şi cu criminalitatea organizată şi când frontierele lor vor fi "bine păzite", susţine ministrul francez al afacerilor europene, Laurent Wauquiez, într-un interviu pentru "Le Figaro".

Laurent Wauquiez a estimat iniţial că intrarea în Schengen a celor două state vecine ar putea avea loc peste un an dacă acestea sunt pregătite, după care a făcut însă o precizare importantă: "Dar dacă nu vor fi pregătite decât peste trei ani, atunci va fi peste trei ani".

"Dacă România şi Bulgaria intră în Schengen, frontierele lor devin ale noastre", a ţinut să reamintească ministrul francez.
În aceste condiţii, două probleme majore "necesită o veritabilă dezbatere europeană", apreciază Wauquiez. "Una priveşte fuxurile migratorii: 75 la sută din imigraţia ilegală în Europa trece prin această regiune din sud-estul UE. Cealaltă priveşte criminalitatea organizată: traficul de stipefiante şi de arme", explică ministrul afacerilor europene de la Paris.
Oficialul francez consideră insuficiente eforturile României şi Bulgariei în combaterea acestor fenomene şi a corupţiei la fontiere şi dă şi un exemplu concret: "De exemplu, România a redus cu 40 la sută salariile vameşilor: aceasta nu este cea mai bună garanţie că sunt total impermeabili la corupţie".
Poziţia Parisului nu are legătură cu problema romilor
Explicaţiile ministrului Laurent Wauquiez vin după ce, marţi, miniştrii de interne din Franţa şi Germania au cerut amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Întrebat dacă această decizie este o măsură de retorsiune faţă de România în urma disputei din vară privind situaţia romilor, Wauquiez a spus că Franţa nu face "nici cea mai mică legătură între cele două subiecte".
Autorităţile de la Sofia au avut o reacţie mai temperată la intenţia declarată a Germaniei şi a Franţei de a bloca aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen în martie 2011, spre deosebire de replicile destul de dure venite din partea oficialilor de la Bucureşti.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: