Contractul privind proiectarea, execuţia şi modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost semnat marții în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, şi a consilierului Primului - Ministru, Gheorghe Popescu. Valoare proiectului este de 398,16 milioane de lei, fără TVA, el urmând a fi finalizat în 2020.
"Este un moment foarte important azi pentru că, aşa cum am anunţat încă de la începutul mandatului, proiectele de infrastructură reprezintă o prioritate pentru Ministerul Transporturilor şi ştiţi foarte bine că se apropie cu paşi rapizi Campionatul EURO 2020. Pentru a desfăşura în bune condiţii acest campionat este nevoie de legătura feroviară dintre Aeroportul Henri Coandă şi Gara de Nord. Constructorul român care a câştigat licitaţia pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi-a asumat să-l finalizeze până la sfârşitul lunii mai 2020, astfel încât să putem asigura legătura feroviară pentru suporterii care vor veni. Valoarea proiectului este de 398 de milioane de lei. Nu se pune problema de finanţare. Banii există. Asta i-am spus şi constructorului: să lucreze cât mai mult, astfel încât să consume toţi banii şi într-un termen cât mai scurt. Referitor la calitatea lucrărilor, nu am niciun fel de îndoială că va fi la standardele cele mai înalte, întrucât este un constructor serios. Noi am văzut cum lucrează şi pe obiectivele de pe Coridorul 4 de infrastructură feroviară şi va avea tot sprijinul meu ca ministru şi sprijinul domnului Gheorghe Popescu, care este şi consilier al prim ministrului. Va avea tot sprijinul pentru a derula acest proiect în condiţii de rapiditate, ca să-l finalizeze aşa cum şi-a asumat", a afirmat Cuc.
Şeful de la Transporturi i-a solicitat constructorului să scurteze perioada de proiectare, astfel încât să finalizeze cât mai repede proiectul.
"Deşi aveţi o perioadă de proiectare de două luni, v-aş ruga să finalizaţi, să ne impresionaţi - pentru că s-a mai întâmplat lucrul ăsta şi pe obiectivele de infrastructură rutieră - să finalizaţi cât mai repede, poate în 2-3 săptămâni această proiectare, astfel încât să vă apucaţi de lucrul propriu-zis. De-acum începe greul, pentru că în momentul în care veţi începe şi execuţia o să fim foarte prezenţi pe şantier şi eu şi mi-a promis şi domnul Popescu, să monitorizăm lucrurile astfel încât să vedem că respectaţi graficul pe care vi l-aţi asumat", a subliniat el.
Prezent la ceremonia de semnare a contractului pentru realizarea legăturii feroviare între Otopeni şi Gara de Nord, consilierul premierului, Gheorghe Popescu, şi-a exprimat speranţa că un alt obiectiv, respectiv Aeroportul Băneasa, va fi finalizat până la 30 martie anul viitor, aşa cum a promis oficialilor de la UEFA.
"Încă de la preluarea de către mine a acestui mandat de coordonator al proiectului EURO 2020 am spus că va trebui să fim suficient de deştepţi încât în urma acestui campionat european să ne rămână cât mai multe proiecte. Acesta este unul dintre proiectele pe care l-am susţinut foarte mult - şi încă de la preluarea mandatului de către domnul ministru Cuc am avut multe întâlniri. Cred că este un lucru important faptul că s-a semnat acest proiect şi îl vom avea gata, sper, până la 30 mai anul viitor, pentru că este un proiect care va ajuta foarte mult la planul de mobilitate al proiectului EURO 2020. Mai avem încă două obiective pe care va trebui să le îndeplinim pentru ca proiectul EURO 2020 să fie în totalitate făcut: unul dintre aceste obiective îl vom demara mâine, celălalt este aeroportul Băneasa, care eu sper să fie gata până la 30 martie anul viitor, pentru că le-am garantat celor de la UEFA că în prima săptămână a lunii aprilie vom face o vizită la Aeroportul Băneasa şi va trebui să recepţionăm lucrările de acolo. Este un aeroport unde UEFA doreşte să sosească foarte multe aeronave, în special charterele de suporteri şi echipele, plus oficialii UEFA. Sper ca până pe data de 30 mai calea ferată Aeroportul Otopeni - Gara de Nord să fie funcţională", a menţionat Popescu.
La rândul său, directorul general adjunct al companiei CFR SA, Marius Chiper, a subliniat că nu au fost depuse contestaţii la această licitaţie.
"Iată că finalizăm un alt obiectiv important, această licitaţie pentru conexiunea Gara de Nord - Aeroport. Este un proiect etalon şi pentru noi este o dovadă că, dacă abordăm serios lucrurile şi ne mobilizăm împreună cu celelalte autorităţi ale statului, putem asigura şi termene scurte pentru derularea licitaţiilor şi pentru finalizarea proiectelor de investiţii. De remarcat este faptul că, din punctul meu de vedere, s-a înţeles mesajul pe care noi toţi l-am transmis - acela că este un proiect foarte important - şi până în acest moment nu avem contestaţii, ceea ce este un lucru definitoriu pentru implementarea proiectului. Avem constructor, avem consultanţă, cu mobilizarea exemplară în continuare din partea noastră, a CFR SA, şi din partea celorlalte autorităţi care sunt implicate sau au interese în zona proiectului, cu siguranţă îl vom finaliza", a susţinut Chiper, titrează Agerpres.