Ministerul Sănătăţii "îndulceşte" contractul-cadru pentru medicii de familie

Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată ieri s-a modificat şi completat contractul–cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2011-2012. Modificările vizează în special medicii de familie şi farmaciile.

Mai exact, au fost reformulate sancţiunile aplicate la nivelul asistenţei medicale primare pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale. Conform actului normativ, numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se mai ajustează în funcţie de gradul profesional. Dacă până în prezent la prima abatere de la contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate, sancţiunea consta în diminuarea punctului per capita cu 10%, la a doua abatere cu 20%, iar la cea de-a treia cu 30%, în noua formă, actul normativ prevede ca pentru prima abatere constatată sancţiunea să fie avertisment scris, după care la următoarea abatere se scade valoarea punctului cu 10%, iar la a treia abatere se reziliează contractul pe care cabinetul îl încheie cu casa de asigurări de sănătate.

Se abrogă articolul prin care doctorii de familie puteau fi înlocuiţi cu cei din ambulatoriu În plus, a fost eliminat articolul care prevedea ca, în situaţia în care medicii de familie nu încheie contract cu caselel de asigurări de sănătate, medicii din ambulatoriu au dreptul de a acorda servicii medicale prevăzute pentru asistenţa medicală primară.

În ceea ce priveşte farmaciile, s-a introdus prevederea conform căreia un farmacist îşi poate desfăşura activitatea la cel mult doi furnizori aflaţi în relaţie contractuală cu asigurările publice de sănătate, până acum activitatea fiind restricţionată la o singură farmacie.

Modificările la contract nu sunt însă finale. Un grup format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate lucrează pentru finalizarea normelor de aplicare la noul contract –cadru, care ar trebui să fie gata până la 1 iunie 2011.