Ministerul Sănătății îi solicită fostului său conducător, Vlad Voiculescu, să nu mai disemineze informații false în spațiul public.
Ministerul Sănătății a precizat, luni, că la nivelul instituției nu există un grup de lucru legal constituit pentru verificarea raportărilor referitoare la evoluția pandemiei COVID-19. Pe cale de consecință, Ministerul Sănătății îi cere fostului ministrul să nu mai prezinte informații false ori teorii lipsite de fundament, în spațiul public.
„Ministerul Sănătății solicită fostului ministrul Vlad Voiculescu să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei vitate, Florin Cîțu a dispus verificarea tuturor actelor care au fost emise de fostul ministrul al Sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru luni. În 17 aprilie 2021, premierul Florin Cîțu, în calitate de ministru interimar al sănătății, a cerut secretarilor de stat și secretarului general al ministerului documentul de constituire al acestui grup de lucru și un raport al activității desfășurate.
„Atât secretarii de stat cât și secretarul general au comunicat în scris că nu dețin vreun document de constituire al acestui grup de lucru, transmite MS. Singurele elemente concrete menționate în aceste răspunsuri scrise cu privire la eventualitatea existenței acestui grup de lucru sunt reprezentate de o intenție de constituire și o mențiune despre organizarea unui astfel de grup”, se arată în comunicare.
A existat doar intenția de înființare a grupului
Potrivit ministerului, din declarațiile culese a existat o intenţie de constituire a acestui grup și o mențiune privind organizarea acestuia.
„În acelaşi timp, este evocată şi o eventuală întâlnire despre care se menţionează că nu a avut loc. Declaraţiile susţinute de fostul ministru Vlad Vasile Voiculescu cu privire la acest subiect dovedesc faptul că domnia sa nu cunoaşte legislaţia, atribuţiile ce revin funcţiei de ministru şi procedurile administrative. În conformitate cu legislaţia în vigoare, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ sau individual. Nu decizii”, se mai precizează în comunicat.
Decizia Andreei Moldovan nu este un act normativ
Conform ministerului, decizia emisă de fostul secretar de stat Andreea Moldovan privind constituirea acestui grup de lucru nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.
„Concret, decizia emisă de doamna Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, privind constituirea acestui grup de lucru nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ. Totuşi, deşi acestea sunt prevederile legislaţiei în vigoare, domnia sa emite un astfel de document.
De asemenea, nu există temei pentru ca un astfel de grup de lucru să fie încadrat în categoria documentelor cu caracter confidenţial, ipoteză acreditată în spaţiul public, în condiţiile în care o astfel de abordare este în contradicţie cu principiile transparenţei şi comunicării instituţionale susţinute de Ministerul Sănătăţii”, se explică în informarea Ministerului Sănătăţii.
În cursul zilei de luni, va fi constituit un grup de lucru în conformitate cu legislaţia în vigoare, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
„În concluzie, întrucât în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii, (...) în cursul zilei de astăzi va fi constituit un grup de lucru în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătății.