Ministerul Muncii introduce Venitul Minim de Incluziune (VMI) care va înlocui celelalte beneficii acordate persoanelor vulnerabile. Românii aflați în dificultate pot primi în fiecare lună câte 500 de lei pentru a-și suplimenta veniturile.
Ministerul Muncii va introduce, începând cu luna ianuarie, un nou sistem de ajutoare sociale pentru persoanele vulnerabile. Este vorba despre venitul minim de incluziune (VMI). Această formă de susținere financiară va înlocui celelalte ajutoare sociale.
Ministerul Muncii introduce o nouă formă de ajutor social
Venitul minim de incluziune reprezintă un beneficiu complex, care include două componente. Pe de-o parte este vorba despre sprijinul pentru incluziune, iar pe de altă parte, sprijinul pentru familia cu copii. Noul sistem introdus de Ministerul Muncii oferă o abordare mai cuprinzătoare și adaptată nevoilor variate ale beneficiarilor.
Pentru a accesa venitul minim de incluziune, solicitanții trebuie să depună o singură cerere pentru ambele componente. Iar evaluarea solicitărilor se va face în funcție de veniturile și structura familiei, stabilindu-se astfel dreptul fie la ambele componente, fie doar la una.
Persoanele apte de muncă care beneficiază de venit minim de incluziune au obligația să presteze acțiuni sau lucrări de interes local. Acestea trebuie să se prezinte la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă solicitând un loc de muncă.
Documentele necesare pentru ajutor
Ministerul Muncii a stabilit documentele de care are nevoie un solicitant pentru a beneficia de acest venit minim de incluziune. Cererea și documentele suport pot fi depuse fizic sau electronic la serviciile de asistență socială din localitățile de domiciliu. Documentele cerute sunt următoarele:
- Cerere (formular standard);
- Declarație pe propria răspundere;
- Angajament de plată (pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit);
- Actul de identitate al solicitantului și al membrilor familiei;
- Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit;
- Certificat de naștere pentru fiecare copil;
- Certificat de deces pentru oricare membru decedat al familiei;
- Dovada școlarizării pentru copiii cu vârsta între 3 – 16 ani;
- Alte documente specifice situației solicitantului și familiei acestuia (ex.: adopție, plasament, tutela/curatelă, soți sau soție declarați dispăruți, arestați preventive sau care execute pedepse privative de libertate etc.).
Ministerul Muncii a stabilit cuantumul ajutorului
Persoanele singure sau familiile cu venit net mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite pot beneficia de acest sprijin financiar. Suma maximă ce poate fi acordată în cazul persoanelor fără venit este de 275 lei pe lună pentru fiecare membru al familiei. În cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, valoarea este de 400 lei pe lună.
Cotele stabilite de Ministerul Muncii pentru venitul minim de incluziune, în cazul familiilor cu copii. Cuantumul ajutorului este stabilit în funcție de nivelul venitului net lunar și numărul de copii. Pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru familia cu venituri nete ajustate de maximum 275 lei/lună:
- 107 lei – pentru familia cu 1 copil
- 214 lei – familia cu 2 copii
- 321 lei – familia cu 3 copiiâ
- 428 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii
Pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete ajustate de maximum 275 lei/lună:
- 120 lei – pentru familia cu 1 copil
- 240 lei – familia cu 2 copii
- 360 lei – familia cu 3 copii
- 480 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii
Pentru familiile cu un venit net ajustat între 276 lei/lună – 700 lei/lună (inclusiv):
- 85 lei – pentru familia cu 1 copil
- 170 lei – familia cu 2 copii
- 255 lei – familia cu 3 copii
- 340 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii
Pentru familiile monoparentale cu un venit net ajustat între 276 lei/lună – 700 lei/lună (inclusiv):
- 110 lei – pentru familia cu 1 copil
- 215 lei – familia cu 2 copii
- 325 lei – familia cu 3 copii
- 430 lei – familia cu 4 sau mai mulți copii