În august, în OUG 14/2016, privind rectificarea bugetară, Finanțele găsiseră „temei legal” pentru a da 5 milioane de euro pentru cumpărarea operei lui Constantin Brâncuși. Situația juridică a afacerii nu s-a schimbat de atunci. La acea oră, campania „Brâncuși e al tău” era în toi
Ministerul Finanțelor a transmis un comunicat prin care explică de ce nu apar banii pentru achiziționarea operei „Cumințenia Pământului” în recenta Ordonanță de rectificare bugetară. Este o detaliere a declarației ministrului Anca Dragu, celebra „nu există temei legal”. Voi reproduce integral comunicatul pentru că el este nu numai o scuză pentru faptul că premierul Dacian Ciloș și miniștrii Corina Șuteu și Anca Dragu nu dau banii din dispoziția Guvernului pentru cumpărarea sculpturii, ci și o acuză la adresa celor care, pe 10 august, au alocat 5 milioane de euro pentru exact această operațiune: recuperarea unei capodopere naționale de la niște particulari. Cine sunt cei care au decis atunci alocarea de bani? Exact cei enumerați mai sus.
Alocarea de fonduri
Precedenta rectificare bugetară a fost decisă de Guvern și publicată în Monitorul Oficial pe 16 august. Poartă numele 14/2016. La articolul 34 se discută pe larg de finanțarea cumpărării „Cumințeniei”, cu suma de 5 milioane de euro.
La acea dată era în vigoare înțelegerea fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, că statuia va fi cumpărată și banii – 11 milioane de euro – vor fi dați până pe 30 octombrie. În august, „țara fremăta” de campania „Brâncuși e al tău”, prin care Guvernul dorea să strângă din donații restul de 6 milioane de euro. Acum, Ministerul Finanțelor vorbește de o lipsă a temeiului legal pentru a da banii, dar, așa cum voi arăta, temeiul legal nu s-a schimbat deloc din august până acum.
În aprilie, Guvernul a adoptat OUG 10/2016, prin care se dispune subscripția publică. Acel act – în vigoare și azi, după publicarea în Monitor – a ajuns la Senat pe 11 aprilie. Urmau alegerile locale, politicienii erau preocupați cu altele. Pe 26 iunie, fără nici cea mai mică modificare, legea de adoptare trece tacit de Senat. Pe 28 iunie, ajunge la Camera Deputaților. Din acel moment nu s-a mai întâmplat nimic legal. OUG 10/2016 e la comisii, i s-au adus amendamente, dar nu a ajuns la vot, așa că, tehnic, nu s-a schimbat nimic. Principalele amendamente sunt cel de la Comisia de Cultură (prin care Guvernul trebuie să plătească suma totală pentru statuie) și amendamentele făcute de Guvern, după ce, în două ședințe din luna octombrie, nu a reușit să adopte o hotărâre validă. Așa că, dacă Guvernul dorea să disloce banii putea să o facă, la fel cum a făcut în august.
Primele 5 milioane
În rectificarea din august sunt stabilite clar termenele privind banii și sursa lor:
„(1) Suma suplimentară aprobată prin prezenta ordonanţă în bugetul Ministerului Culturii, capitolul 67.01 „Cultură, recreere şi religie”, titlul 71 „Active nefinanciare”, va fi utilizată pentru achiziţionarea operei de artă „Cuminţenia pământului”, realizată de sculptorul român Constantin Brâncuşi.
(2) În situaţia neachiziţionării bunului cultural prevăzut la alin. (1) până la data de 31 octombrie 2016, suma alocată se restituie bugetului de stat, la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, până la data de 15 noiembrie 2016.”
Adică banii s-au dus acum câteva zile la fondul de rezervă, cel la care făceau oficialii trimitere ca fiind locul de unde se vor scoate 11 milioane de euro până la - potrivit noilor înțelegeri cu proprietarii – 20 decembrie.
Ministerul Finanțelor: Precizări referitoare la asigurarea finanțării necesare achiziționării Cumințeniei Pământului
În urma materialelor apărute recent în presă, referitoare la faptul că nu se pot aloca fonduri de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Culturii pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului, Ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări:
Conform Legii finanțelor publice, banii se alocă printr-un cadru legislativ. La această rectificare bugetară nu a existat temei legal pentru alocarea de resurse financiare în bugetul Ministerului Culturii în vederea achiziționării Cumințeniei Pământului. Fondurile de la bugetul de stat se alocă în bugetele ministerelor numai dacă există un temei legal, adică o ordonanță sau o lege care să prevadă o anume cheltuială. Prin urmare, pentru a aloca o sumă în bugetul Ministerului Culturii ar trebui adoptată Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului, bun aparținând patrimoniului cultural național mobil, clasat în categoria Tezaur.
Dacă ulterior aprobării legilor bugetare anuale, precum și a rectificărilor acestora se adoptă reglementări noi, în temeiul art. 30 din Legea finanțelor publice, sumele necesare implementării actelor normative pot fi asigurate din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția Guvernului.
Curtea Constituțională a decis în repetate rânduri că, în momentul în care un proiect de lege se află în proces de legiferare la Camera decizională, Guvernul nu mai poate folosi modalități extraordinare de legiferare delegată, ci trebuie să stăruie pentru finalizarea procesului legislativ.
În prezent, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului cuprinde un amendament al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, prin care se creează cadrul legislativ pentru ca Guvernul să asigure finanțarea achiziționării operei de artă. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat și se află în dezbaterea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (care a dat deja un raport preliminar) și a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci ale Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională, pentru elaborarea raportului comun. După acest raport, procedural, urmează etapa finală: votul în plen.
Pentru că proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.10/2016 se află în acest stadiu, s-a stabilit ca Ministerul Culturii să elaboreze amendamente pe care să le aprobe Guvernul și, ulterior, să le înainteze Camerei Deputaților. Acest fapt s-a întâmplat săptămâna trecută. Totodată, i-a fost adresată Camerei Deputaților o solicitare în vederea adoptării cu celeritate a legii, având în vedere noul termen agreat cu proprietarii operei de artă, 20.12.2016.
Este posibilă adoptarea tacită a Legii achiziției „Cumințeniei”? Nu
Concluzie: guvernanții fac trimitere spre o lege care e în Parlament, la Cameră, spunând că speră să fie adoptată până în decembrie. Ori toată lumea știe că parlamentarii lipsesc luna asta, din motive electorale. Mai speră ceva Guvernul? O sursă mi-a făcut trimitere spre un articol din Organizarea și funcționarea Camerei Deputaților: „Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile; pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile, iar pentru legile de aprobare a ordonanţelor de urgenţă de 30 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate şi se trimit Senatului în vederea dezbaterii şi adoptării.” Ultimele amendamente – cele ale Guvernului, privind înființarea Fondului Brâncuși – au fost trimise la Cameră pe 17 noiembrie. Dar, fiind vorba de camera decizională în această speță, termenii pentru adoptarea tacită nu se aplică. Legea de adoptare a OUG 10/2016 și a amendamentelor sale pot sta în Parlament până se așază praful pe ele.
Întrebările unui fost ministru al Culturii pentru premierul Cioloș
Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, i-a adresat premierului o serie de întrebări, prin intermediul unei scrisori deschise.
1. Primul, și cel mai important lucru: care a fost mandatul Comisiei de negociere, condusă de ministrul Culturii?
2. Cine sunt experții care au stabilit valoarea sculpturii la 11 milioane de euro, după ce expertizele anterioare au indicat o valoare de cel mult cinci milioane de euro? Pe ce s-a bazat această expertiză?
3. Cine a făcut parte din comisia de negociere care a acceptat acest preț de 11 milioane de euro?
4. Cine l-a autorizat pe ministrul Culturii să accepte prețul de 11 milioane de euro? Aprobarea a fost dată într-o ședință de guvern?
5. De ce s-a retras din procesul de negocieri operatorul economic, respectiv casa de licitații, permițând negocierea direct între proprietari și ministru, lucru interzis de lege?
6. Care este temeiul legal pentru prelungirea termenului de plată până la data de 20 decembrie 2016? Care sunt prevederile ce modifică art. 4 alin. (4) din OUG nr. 10/2016, potrivit căruia în situația în care, din orice motiv, până la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândește dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii „Cumințenia Pământului”, sumele colectate prin subscripție publică se restituie donatorilor?
7. Care este conținutul procesului-verbal încheiat cu proprietarii sculpturii, proces-verbal a cărui existență a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului?
8. În cazul în care există un mecanism legal prin care banii strânși acum prin subscripție publică se vor înapoia donatorilor, care vor fi costurile și cum vor fi finanțate? În cazul în care nu vor fi înapoiați, care este statutul lor legal, cum vor fi administrați, de către cine, cu ce costuri?
9. Cine l-a autorizat pe ministrul Vlad Alexandrescu să declare că, în cazul în care nu se vor strânge cele șase milioane de euro prin subscripție publică, statul va renunța la dreptul de preempțiune? În baza cărei prevederi legale ați făcut și dumneavoastră o declarație asemănătoare?
Exclusiv: Lista guvernanților care și-au dat girul în ultima perioadă pentru cumpărarea „Cumințeniei”
Liviu Dragnea susține că procurorii au ridicat documente de la Ministerul Culturii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului nu neagă informația
În ultima perioadă, după ce subscripția publică a eșuat, Guvernul a continuat negocierile cu proprietarii „Cumințeniei Pământului”, fiind semnate două „minute”, documente prin care persoane mandatate din Cabinet și-au asumat că statuia va fi cumpărată cu 11 milioane de euro și că suma va fi promovată printr- o rectificare bugetară. După cum se știe, în ultima secundă – deja fusese aprobată o Ordonanță, dar nu a mai ajuns la Monitorul Oficial - plata nu s-a mai făcut, ea neapărând nici în ultima rectificare.
Pe 3 octombrie – cu o săptămână înainte ca Ministerul Culturii să promoveze Ordonanța care a murit pe drumul spre Monitor – proprietarii au discutat cu oficiali despre amânarea semnării actelor de transfer a operei, de la data de 31 octombrie (dată stabilită de fostul ministru Vlad Alexandrescu) la 30 noiembrie.
„Minuta” din 3 octombrie a fost semnată de ministrul culturii Corina Șuteu, de secretarul său de stat, Anca Drăgoi, și de Doina Lică, reprezentantul Ministerului Finanțelor.
După eșecul Ordonanței, Guvernul a mai vrut să promoveze una – în ședința din 26 octombrie – dar avea nevoie de încă un acord cu proprietarii, pentru ca termenul de plată să fie decalat la 20 decembrie.
S-au întâlnit pe 20 octombrie. De data aceasta, delegația Guvernului Dacian Cioloș a fost mai numeroasă. De la ministerul Culturii erau Corina Șuteu și Anca Drăgoi. Au semnat noua „minută” secretarul general al Guvernului, Florin Marius Tacu, șeful Cancelariei Premierului, Paul Gheorghiu, și consilierul premierului, Tiberiu Petrescu. Mandatele lor au fost ferme: actele se vor semna pe 20 decembrie, dată la care vor fi transferați și banii.
O lună mai târziu, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, spunea: „Nu există temei legal”.
Dosarul penal
Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat pentru România TV: „ Acest Guvern va trebui să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat cu Cumințenia Pământului, pentru că acolo este o afacere cu puternic iz penal. Din ceea ce știu eu, procurorii au ridicat deja documente de la Ministerul Culturii, pe Cumințenia Pământului. Eu așa am informații.” Parchetul General a infirmat că persoane din subordinea sa ar fi cerut documente de la vreun minister pentru o lucrare care să aibă legătură cu sculpturaa lui Brâncuși. Dar DNA nu a comunicat nimic despre acest subiect. Purtătorul de cuvânt al Guvernului ne-a spus că nu știe nimic despre vreo percheziție la Ministerul Culturii, dar ne-a declarat că, dacă s-ar fi cerut acte de la minister, cel căruia i s-au cerut și le-a dat nu avea obligația să informeze Palatul Victoria. Vă remintim că, pe 26 octombrie, conducerea Partidului România Unită a depus la DNA o plângere penală, în care acuză mai mulți membri ai Cabinetului Cioloș de abuz în serviciu și înșelăciune, în legătură cu deciziile luate în campania „Brâncuși e al tău” și pentru achiziționarea sculpturii „Cumințenia Pământului”.