Ministerul Finanțelor din Republica Moldova, obligat să transfere o sumă uriașă unei companii din Rusia

Verdict arhivă EVZ

Ministerul de Finanțe din Republica Moldova este obligat printr-o decizie a magistraților, să facă o plată importantă către o companie rusească.

Judecătoarea Liudmila Holevițcaia a admis acțiunea în contencios administrativ a Teleradiocompaniei „МИР” împotriva Ministerului Finanțelor, privind obligarea efectuării transferului mijloacelor financiare.

Ministerul de Finanțe din Republica Moldova trebuie să se supună unei decizii a instanței. Suma pe care ar urma să o vireze către o companie din Rusia

După acest verdict, dat în data de 13 iunie, Ministerul Finanțelor a fost obligat să achite din bugetul de stat cotele de membru și datoriile, și asta deoarece „МИР” se regăsește în lista organizațiilor internaționale și regionale, aprobată de Guvern pentru anul 2022. Astfel, instituția urmează să transfere din bugetul de stat suma de 2.613.000 de lei în contul companiei.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii. Anticorupție.md a scris anterior despre propaganda difuzată în Republica Moldova prin intermediul posturilor TV și modalitățile în care acestea au încercat să ocolească restricțiile impuse de autorități.

Parlamentul Republicii Moldova a votat un proiect de lege care vizează denunțarea acordurilor privind activitatea Teleradiocompaniei „МИР”.

Prin decizia luată, autoritățile urmăresc protejarea spațiului audiovizual național și asigurarea securității informaționale, reieșind din situația actuală regională și pericolul la adresa securității naționale, cauzat de războiul Federației Ruse în Ucraina.

Decizia care a fost luată anul trecut, în Basarabia, de autorității, în timpul stării de urgență

Anul trecut, la data de 11 mai, Teleradiocompania „МИР”, o entitate media a Comunității Statelor Independente (CSI), care este fondatoarea posturilor TV „МИР TV” și „МИР 24” avea probleme. Retransmiterea acestor televiziuni a fost suspendată pe perioada stării de urgență, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale.

În intervalul 2000 - 2022, din bugetul de stat către reprezentanța companiei „ МИР” în Moldova au fost achitate 40,3 milioane lei, după cum menționează siteul anticoruptie.md.