Ministerul Energiei a anunțat rezultatele concursului de selectare a membrilor Consiliului de Administrație al Moldovagaz. Cine sunt candidații
- Ana Munteanu
- 29 iulie 2024, 20:31
Ministerul Energiei a anunțat luni finalizarea concursului deschis privind selectarea candidaților pentru 4 din cele 9 funcții vacante în cadrul Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”. Candidații urmează a fi înaintați din numele instituției.
Scorul cel mai înalt l-a obținut Dorin Junghietu
După un proces de evaluare și selecție, Comisia de concurs a desemnat în calitate de câștigător pe Dorin Junghietu, care a acumulat cel mai mare scor.
„Scorul cel mai înalt l-a obținut Dorin Junghietu. Acesta a activat mai mult peste hotarele țării, inclusiv în companii foarte mari. Următorii candidați au obținut scoruri foarte apropiate”, a spus Victor Parlicov în cadrul unei conferințe de presă.
Pentru celelalte trei funcții de membri ai Consiliului de Administrație, Comisia a decis să înainteze următorii șase candidați pentru a fi aleşi şi desemnați 4 din cei 7 candidați propuși. Este vorba de: Roman Stavila, Vadim Ceban, Constantin Vozian, Eduard Calancea, Radu Mandraburca și Doina Vozian.
CV-urile candidaților vor fi făcute publice
Potrivit conducerii ministerului Energiei, CV-urile celor șapte candidați vor fi făcute publice și pot și analizate de toți cei interesați. Ulterior, va fi luată decizia privind persoanele care vor fi înaintate la Moldovagaz.
Concursul de selectare a 4 din cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, care vor fi înaintați de Ministerul Energiei, a fost lansat în luna iunie. Proba de interviu pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” s-a desfășurat în perioada 16-17 iulie. Din cele 37 de persoane care au depus dosarele la concursul de selectare, 33 au fost admise la interviu.
Potrivit Regulamentului de desfășurare a concursului, candidații la funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” trebuie să întrunească mai multe condiții. Aceștia trebuie să aibă studii superioare și să nu aibă apartenență politică. Totodată, candidații trebuie să dețină o experiență profesională de minim 3 ani și cel puțin 1 an în funcții de conducere.
Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz” este un organ executiv colegial. Acesta este format din 9 membri numiți la propunerea principalilor acționari, pe un termen de 3 ani.
Consiliul de Administrare provizoriu al SA „Moldovagaz”, prezentat la 1 iulie și numit pentru o perioadă de 3 luni, va asigura interimatul până la numirea noilor membri cu mandat deplin.