Hotelierii de pe litoral insistă pe modifi carea anului școlar, astfel încât acesta să înceapă pe 16 septembrie. Este a doua oară când ei solicită acest lucru Ministerului Educației Naționale.
În luna mai, odată cu deschiderea sezonului estival, hotelierii i-au cerut ministrului Turismului, Bogdan Trif, să mijlocească spre cel al Educației, pentru a se modifica structura anului școlar, astfel încât acesta să înceapă pe 15 septembrie.
Conform ordinului de ministru nr. 3.191/2019, semnat de Ecaterina Andronescu, anul școlar 2019-2020 începe pe 9 septembrie, mai devreme cu o săptămână. Conform unor surse, în momentul de față există discuții la nivel de Guvern pentru o astfel de modificare.
ANAT salută o astfel de decizie
Asociația Națională a Agențiilor de Turism „a făcut periodic demersuri la Ministerul Educației ca anul școlar să nu înceapă prea devreme în luna septembrie, mai ales că în ultimii ani s-au înregistrat temperaturi foarte ridicate și a fost o vreme excelentă pentru vacanță. Ne-am bucura foarte tare dacă s-ar ține cont de acest lucru. Încă șapte zile se pot fructifica într-o vacanță la mare, care înseamnă mai multe pachete de vacanță vândute de agențiile de turism, un grad de ocupare mai ridicat în hoteluri și, implicit, încasări mai mari la buget”, a declarat, pentru EVZ, Nicolae Demetriade, președinte ANAT.
Structura nu se face după Ministerul Turismului
Pe de altă parte, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți se opune acestei modificări. „Deși vin din mediul privat, nu putem face structura anului după cum dictează Ministerul Turismului. Inițial, elevii (n.r. Consiliul Național al Elevilor - CNE) au propus ca anul să înceapă la 1 septembrie. M-am opus acestui lucru pentru a veni în sprijinul familiilor care merg cu copiii în prima săptămână a lunii septembrie la mare. Dacă facem prostia să decalăm Evaluarea Națională și BACul cu încă o săptămână, o să merg cu un termometru după mine, și acolo unde temperaturile depășesc pragul de suportabiliate o să cer anularea examenului”, a declarat, pentru EVZ, Iulian Cristache, președintele FNAP.
Ce zic elevii
„Suntem pe cale să asistăm la o nouă modificare apărută peste noapte, care ne demonstrează, din nou, că Ministerul Educației și-a creat un obicei din a schimba regulile în timpul jocului, aspect menit să creeze o stare generală de confuzie pe scena educației. Amânarea începutului anului școlar va duce la o inerentă decalare a examenului de Bacalaureat. Elevii sunt deja nevoiți să susțină acest examen în toiul verii, în condiții determinate de un profund disconfort termic.”, a declarat, pentru EVZ, Antonia Pup, președintele CNE.