Ministerul Educaţiei, acuzat de fraudarea Bacalaureatului

Profesorul Gheorghe Rădulescu, fost membru al comisiei bucureştene de corectare a lucrărilor la Bacalaureat, a acuzat, ieri, atât conducerea Ministerului Educaţiei, cât şi mai mulţi preşedinţi ai comisiilor de examen că au îndemnat elevii să copieze şi le-au permis să scrie după manual.

„La corectarea lucrărilor la limba şi literatura română, am descoperit 13 lucrări care conţineau pasaje identice din cărţile cu subiecte rezolvate pentru Bacalaureat. Este imposibil ca 13 elevi să înveţe pe de rost variantele de subiecte“, a declarat Rădulescu.

„Dacă un profesor declară că a găsit mai multe lucrări asemănătoare, nu înseamnă că anulăm examenul, mai ales că profesorul respectiv a mai făcut astfel de declaraţii şi privitor la tezele unice, iar respectivele declaraţii s-au dovedit nefondate“, a precizat sâmbătă, când au avut loc primele dezvăluiri ale profesorului, Zvetlana Preoteasa, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Preoteasa a spus, totuşi, că s-ar putea să existe lucrări care seamănă, dar asta se întâmplă de când subiectele sunt făcute publice. Într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, referitor la acuzaţiile de sâmbătă, se menţiona faptul că respectivul profesor a notat diferit, cu note de la 2 la 10, lucrările pe care ulterior le-a anunţat public ca fiind identice.