Românii pot raporta conţinutul pe care îl consideră a fi fals pe Facebook, TikTok, YouTube sau Google prin Ministerul Digitalizării.
Ministerul Digitalizării a lansat platforma #nofake
Noua platformă #nofake va funcţiona ca un canal de raportare temporar în anul 2024. Platforma vizează asigurarea integrității alegerilor democratice, atât la nivel local, național și prezidențial, cât și la nivel european".
Anunțul privind noua platformă a fost făcut de Bogdan Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării:
„Platforma #nofake va funcționa ca punct de contact pentru cererile de analiză pe care românii le fac în ce privește falsurile digitale, conținutul denigrator, dezinformările și manipulările online. Le mulțumesc partenerilor noștri din mediul privat – Google, Meta și TikTok – pentru eforturile de până acum. Au reușit să implementeze sisteme foarte eficiente prin care o parte substanțială din conținutul deepfake este blocat chiar înainte de publicare”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.
Platforma va continua eforturile rețelelor de socializare de a bloca conținutul inadecvat
Platforma poate fi accesată pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/.
„Acest nou mecanism de raportare va funcționa complementar cu eforturile de până acum și cu posibilitatea pe care fiecare rețea socială o oferă deja, prin propriile instrumente de raportare.
Platforma #nofake va asigura raportarea și analiza rapidă a acelor materiale, puține, care ar putea trece de filtrele implementate până la acest moment de fiecare rețea socială în parte", a declarat ministrul Bogdan Ivan.
Românii pot raporta postările false pe platforma #nofake
Site-ul pe care funcţionează platforma conţine un formular pe care românii îl pot completa
„În contextul anului 2024, care cuprinde alegeri pentru toate tipurile de funcții alese democratic, platforma #nofake va funcționa ca punct de contact pentru preluarea cererilor de analiză referitoare la distribuirea de conținut audio-video manipulat digital (deepfake) în scopuri malițioase precum manipularea opiniei publice sau în cadrul unor campanii de dezinformare și propagandă cu potențial impact asupra integrității alegerilor democratice", se arată pe platforma lansată de Ministerul Digitalizării.
Românii vor trebui să completeze următoarele indicaţii:
- Raportează în formularul de mai jos conținutul inadecvat pe care îl vezi pe principale platforme social media. Se aplică pentru Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, Google.
- Verifică standardele comunităților online: Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, Google.
- Asigură-te că ai copiat corect link-ul materialelor pe care vrei să le supui atenției noastre.
- În formularul de mai jos, bifează care este platforma pe care l-ai văzut și adaugă e-mailul tău. Astfel vei primi confirmarea că am recepționat cererea ta.
- În rubrica Observații poți completa detalii despre material.