Ministerul Justiției din Italia cere revocarea mandatului european de arestare emis de Curtea de Apel București pe numele lui Dragoș Săvulescu, pentru că acesta își execută deja pedeapsa acolo. Fost acționar la Dinamo, Săvulescu a fost condamnat la începutul anului 2019, la cinci ani și șase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia.
La data de 19 iulie 2022, Ministerul Justiției din Italia a transmis Ministerului Justiției al României și Curții de Apel București că omul de afaceri român, Dragoș Săvulescu a început executarea pedepsei în Italia, prin masuri de probațiune, începând cu data de 15 iulie 2022. Decizia a fost dată de judecătorii Tribunalului de Supraveghere din Napoli.
De asemenea, Ministerul Justiției din Italia a cerut României sa actualizeze situația juridică a omului de afaceri și, mai ales, să revoce mandatul european de arestare emis pe numele lui, în luna februarie 2019, pe o durata de trei ani.
„În data de 15.07.2022 a început executarea pedepsei lui Săvulescu Emil Dragoș, astfel că se solicită actualizarea poziției acestuia și revocarea mandatului european de arestare emis la data de 8.02.2020”, se arată în comunicare transmisă autorităților române de Ministerul Justiției din Italia.
Autoritățile italiene cer revocarea mandatului de arestare
Pentru că autoritățile române nu au oferit niciun răspuns Ministerului de Justiție din Italia, aceștia au revenit cu o nouă solicitare în data de 24 august 2022. S-a solicitat Ministerului Justiției român și Curții de Apel București să ofere de urgență un răspuns și mai ales revocarea mandatului european de arestare.
Potrivit informațiilor luju.ro, ministerul român condus de Cătălin Predoiu a solicitat Curții de Apel București să clarifice odată situația, întrucât mandatul european de arestare emis de această instanță are valabilitate de trei ani, respectiv până în februarie 2022, care a mai fost prelungit cu încă trei ani (până în februarie 2025) și trebuie să se decidă asupra oportunității revocării lui.
Dragoș Săvulescu își execută pedeapsa în Italia
Dragoș Săvulescu a fost condamnat în 2019 la cinci ani și șase luni de închisoare. Deoarece era rezident italian la momentul condamnării, Dragoș Săvulescu s-a predat în ianuarie 2020 autorităților de acolo.
Urmând procedurile legislației europene în aceste cazuri, Curtea de Apel din Napoli a recunoscut integral sentința română de condamnare la cinci ani și șase luni de închisoare și i-a aplicat lui Săvulescu beneficiul unui decret de grațiere.
Autoritățile italiene i-au redus lui Săvulescu prin sentință pedeapsa cu trei ani, el rămânând sa ispășească în Italia o pedeapsă de numai doi ani și șase luni de închisoare.