Ministerul de Externe le recomandă românilor să nu călătorească în Rusia. Riscurile sunt prea mari
- Mihai Soica
- 25 iunie 2023, 07:30
În urma situației tensionate din Rusia, Ministerul de Externe de la București a transmis o alertă de călătorie pentru cetățenii români care vor să călătorească în Rusia.
Ministerul de Externe îi sfătuiește pe români să nu călătorească în Rusia, decât dacă au o urgență majoră.
De asemenea, românii care sunt pe teritoriul rus sunt sfătuiți să plece imediat spre alte zone mai sigure.
”În contextul evoluțiilor recente din Federația Rusă, precum și în continuarea mesajelor publice transmise de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) încă de la începutul anului precedent, MAE face următoarele precizări: MAE reamintește alertele anterioare (http://www.mae.ro/node/57915, precum și https://moscova.mae.ro/local-news/1559) și reiterează recomandările adresate cetățenilor români de a evita călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare părăsirea teritoriului Federației Ruse cât mai curând”, se arată în comunicatul MAE.
Românii sunt sfătuiți să se înregistreze de urgență
Diplomația de la București a mai transmis că românii care se află pe teritoriul Rusiei, trebuie să se înregistreze la Ambasada de la Moscova sau la consulatele oficiale ale României de la Sankt Peterburg și Rostov pe Don.
”MAE reiterează recomandarea adresată și anterior cetățenilor români care se află pe teritoriul Federației Ruse să își înregistreze neîntârziat prezența prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibilă atât de pe PC sau laptop, cât și de pe telefonul mobil. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al României la Sankt Petersburg: +7812 3126141 și al Consulatului General al României la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență”, se mai arată în comunicat.
Situațiile de urgență se anunță de îndată
Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul de Externe de la București, ”cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Moscova: +7 916 017 9882, precum și telefoanele de urgență ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7 965 777 43 38 și Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22. MAE subliniază încă o dată importanța informării permanente din surse sigure și oficiale și luarea tuturor măsurilor posibile pentru asigurarea siguranței personale și solicită cetățenilor români consultarea paginilor de Internet: http://moscova.mae.ro, http://sanktpetersburg.mae.ro, http://rostov.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie utile”, potrivit MAE.