A revenit în spațiul public, odată cu lansarea cărții lui Nicolae Ciucă, subiectul luptei din Irak, zona Nassirya, unde militarii români au reușit o victorie alături de camarazii italieni împotriva talibanilor care îi atacaseră. S-a readus în discuție un reportaj care anihilează intervenția militarilor români conduși în 2004 de lt.col Nicolae Ciucă. Ne-am adresat MApN pentru că românii trebuie să cunoască adevărul.
Lucrurile sunt simplu de lămurit: militarii români au luptat în Nassirya sau tot ce s-a scris și s-a spus la vremea respectivă e minciună sau exagerare?
Oficialii MApN – purtătorul de cuvânt și ofițerul pentru relații cu presa – precum și jurnaliștii din presa scrisă, TVR și Radio Actualități, corespondenți de război, de altfel, au denaturat adevărul celor petrecute în Irak în mai 2004?
Primul răspuns de la MApN
Primul răspuns pe care l-am obținut telefonic de la MApN, prin purtătorul de cuvânt, a venit rapid spre informarea publică: MApN nu comentează niciodată acțiunile militare, ale căror jurnale de luptă sunt strict secrete, și instituția nu va intra în acestă dezbatere care are loc în timpul campaniei electorale.
Subiectul e perceput de oficialii armatei ca fiind în strânsă legătură cu campania electorală în care e angrenat Nicolae Ciucă și vor să stea departe de această dezbatere.
Am revenit cu un mail către MApN cu o întrebare concretă, ca să nu se înțeleagă că solicităm desecretizarea vreunui jurnal de luptă.
1.Ministerul Apărării menține declarațiile foștilor purtători de cuvânt ai instituției cu privire la evenimentul militar petrecut în mai 2004 în Irak?
Este vorba despre purtătorul de cuvânt al MApN, lt.-col. Gelaldin Nezir și lt.col. Liviu Flutur, ofițerul de relații publice a militarilor români din Irak, care au oferit presei informații despre bătălia din Nassirya.
2.Există în arhiva MApN comunicate de presă din acele zile cu privire la lupta militarilor români „Scorpionii roșii” în Nassirya?
Răspunsul la aceste întrebări poate veni, însă, și după 30 de zile, conform legii.
Un fragment din relatarea pe care am publicat-o în ziarul Libertatea în 2004
Dan Andronic a publicat în editorialul de azi articole apărute în Evenimentul zilei și în Ziua/ ediții tipărite!!!/ relatări despre cele petrecute în Irak la începutul lunii mai 2004. Le puteți citi AICI.
În anul 2004, eram redactor șef adjunct la ziarul Libertatea. Colegul meu, Cristian Burcioiu era acreditat ca jurnalist în teatrele de operațiuni și a făcut mai multe deplasări în Irak, Afganistan și Kosovo, de unde a transmis relatări foarte interesante. Le-am publicat mereu în ziar, mai ales că familiile militarilor așteptau vești de la ei. Și Burcioiu și alți reporteri din presă mențineau legătura prin mijloace online, astfel că orice eveniment deosebit era publicat în presa românească. Mai mult, unii dintre reporteri s-au nimerit chiar în mijlocul unor atacuri.
Redau un fragment din articolul publicat în ziarul Libertatea în mai 2004, despre care n-am avut și nu am nicio urmă de îndoială că e relatarea unui ziarist corect, care și-a consultat și sursele din zona de conflict.
Și ca să nu existe dubii, menționez că Batalionul 26 Neagoe Basarab Craiova are denumirea și de Scorpionii Roşii. Despre acești militari există consemnări publice că au construit depozite de armament şi tabere pentru refugiaţi în Angola, au luptat în Bosnia, Kosovo şi Irak, iar în Afganistan au păzit aeroporturi, autostrăzi şi baze cu mii de militari. Unul din comandanții lor a fost și Nicolae Ciucă.
Ce s-a petrecut la Nassirya
4 MAI 2004, ziarul Libertatea: „Militarii romani din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab" au sarit luni in ajutorul unei patrule italiene care fusese atacata la est de Nassirya. Persoane necunoscute au deschis focul asupra italienilor de la brigada "Ariette", in subordinea carei se afla romanii. În convoiul atacat la Shuk-a-Shuyuk se afla si comandantul brigazii italiene, generalul Gianmarco Chiarini.
Dupa incetarea focului, militarii nostri s-au retras spre tabara Batalionului 26. Pe drum insa, romanii au fost atacati cu aruncatoare de grenade AG-7 si armament usor. Cel putin doua proiectile au trecut printre blindatele in care se aflau romanii.
Primele informatii legate de incident au venit de la corespondentul in zona al postului Radio Romania Actualitati. Infanteristii au scapat ca prin urechile acului in timpul atacului, romanii au marit viteza si au raspuns cu rafale de mitraliere. S-au descurcat de minune. Nici macar blindatele nu au avut de suferit.
Batalionul 26 Infanterie a fost trimis in Irak la inceputul acestui an. Cei circa 400 de militari si-au instalat tabara, numita „White Horse” (n.r. „Caul Alb”), la 15 km de Nassirya. Pana acum, au participat la sute de misiuni si se ocupa, printre altele, de monitorizarea si antrenarea localnicilor care fac parte din Corpul de Aparare al Civililor Irakieni.
În general, militarii romani pleaca in misuni de patrulare si escorta. O alta sarcina a acestora este aceea de a se imprieteni cu irakieni pentru a-i convinge pe acestia sa le ofere informatii utile”.