Ministerul Apărării din Bulgaria: Dezinformarea ajută formațiunile pro-ruse, știrile false afectează apărarea
- Iuliu Vlădescu
- 10 noiembrie 2024, 12:57
Ministrul Apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov, speră că, odată cu venirea lui Donald Trump la putere în SUA, bugetul pentru militari va fi majorat.
Apel către forțele pro-europene din Bulgaria
Ministrul interimar al Apărării de la Sofia, Atanas Zaprianov, face apel la forțele politice pro-europene să formeze un guvern politic puternic, care să continue să sprijine integrarea Bulgariei în NATO și Uniunea Europeană.
El a arătat că dezinformarea servește și la imixtiuni în alegerile din Bulgaria, susținând formațiuni politice pro-ruse și candidați pro-ruși.
„Tendința negativă de creștere a populismului și a apatiei alegătorilor în Bulgaria se datorează de asemenea manipulării informațiilor”, a comentat Atanas Zaprianov la un forum privind lupta împotriva dezinformării.
Sistemul de apărare din Bulgaria, ținta propagandiștilor Moscovei
Potrivit acestuia, sistemul bulgar de apărare este ținta știrilor false rusești. După ultimele alegeri, Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) a anunțat că nu au fost depistate încercări de amestec din exterior în procesul de vot.
Ministerul Apărării de la Sofia se plânge însă sistematic de influența știrilor false, iar în urmă cu câteva luni au spus că și din cauza asta oamenii nu mai vor să lucreze în cadrul armatei.
Ministrul a menționat că atacurile hibride din următorii ani nu vor veni doar din Rusia. „Mediul informaţional a devenit mai complex ca niciodată”, a subliniat Zaprianov.
Venirea lui Trump, pozitivă pentru Sofia și pentru NATO
El a mai comentat că declarația noului președinte american Donald Trump pentru a se ajunge la 2,4% din PIB pentru apărare în statele membre NATO este necesară și realizabilă.
„Având în vedere riscurile și amenințările la adresa securității militare a Alianței, accept acest lucru ca un pas necesar. Mai mult, dv. știți că la nivel național am declarat deja că 2,5% este efortul necesar pe care ar trebui să-l depună țara noastră în materie de cheltuieli”, a spus Zaprianov, ministrul Apărării din Bulgaria.
„Trump, în primul său mandat, are un merit uriaș că avem 2%”, a adăugat el.
Şeful Apărării, amiralul Emil Eftimov, a spus, la rândul său, că decizia de majorare a salariilor militarilor a început să își facă efectul și se face simțită la ultimele concursuri care se desfășoară pentru recrutarea de cadre militare.
„Sper că deputații își vor îndeplini angajamentul și decizia va intra în vigoare de anul viitor”, a spus amiralul Eftimov. Se așteaptă ca de la începutul anului 2025, cele mai mici salarii din sistem să fie de 2.300 de leva (circa 1.150 de euro-n.trad.). În ciuda creșterii salariilor, însă, peste 20% din posturile din cadrul forțelor armate sunt permanent neocupate, a mai spus ministrul, citat de Mediapool.