Ministerul Apărării de la Chișinău respinge ultimul atac de propagandă de la Kremlin
- Iuliu Vlădescu
- 11 ianuarie 2024, 20:30
Ministerul Apărării de la Chișinău respinge ultimul atac de propagandă de la Kremlin, potrivit căruia Republica Moldova va antrena militari din Ucraina.
Ministerul Apărării de la Chișinău respinge atacul de propagandă lansat de diplomația regimului Putin. Ultima temă de atac a Kremlinului este afirmația falsă că Republica Moldova va antrena militari din Ucraina.
Acuzații pentru Ministerul Apărării de la Chișinău
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe pentru a i se reproșa noi „acțiuni neprietenoase” ale Chișinăului la adresa Moscovei. În speță, diplomația regimului Putin susține că Republica Moldova ar planifica pregătirea militarilor din Ucraina pe teritoriul său.
În nota de protest propaganda lui Putin își exprima „îngrijorarea cu privire la informaţiile apărute în mass-media despre planurile Republicii Moldova de a asista la pregătirea personalului militar al Forţelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova cu participarea instructorilor din ţările NATO”.
Kremlinul se indignează față de propriile minciuni
„A fost subliniat faptul că un astfel de sprijin este inacceptabil, fiind de natură să ducă la erodarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova şi la implicarea directă a acesteia în ostilităţile de partea regimului de la Kiev”, se mai afirma în comunicatul diplomației regimului Putin.
Rușii s-au arătat nemulțumiți și de aşa-numitele „acţiuni neprietenoase” ale autorităţilor de la Chişinău, printre care interzicerea accesului pe teritoriul Republicii Moldova a anumitor cetățeni ruși.
Răspuns sec de la Ministerul Apărării: Fals!
„Informația potrivit căreia Republica Moldova ar planifica pregătirea personalului militar al Forțelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul republicii noastre cu participarea instructorilor din țările NATO este falsă”, a declarat Maria Aramă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, pentru Ziarul Național.
„Începând cu luna iunie 2023, Armata Națională instruiește personal din Forțele Armate ale Ucrainei în domeniul identificării și nimicirii obiectelor explozive, despre care a fost anunțată opinia publică. Este vorba despre cursuri de pregătire în domeniul identificării și nimicirii obiectelor explozive singulare pe loc. Activitățile de instruire sunt desfășurate de specialiștii din cadrul Batalionului de Geniu Codru”, a mai spus oficiala.
Purtătoarea de cuvânt de la Ministerul Apărării a explicat că instruirea militarilor ucraineni este desfășurată în contextul cooperării cu Ucraina în domeniul umanitar, cu scopul „protejării populației civile de obiectele explozive, acordării suportului la instruirea efectivului ucrainean privind deminarea umanitară”.